Doi dintre jucătorii Universităţii Craiova, Kamer Qaka și Vasile Constantin, se vor întâlni astăzi, de la ora 16.00, cu suporterii Ştiinţei la magazinul oficial situat în Electroputere Parc Mall. Cei doi vor fi la dispoziția fanilor pentru poze și autografe şi vor vinde bilete pentru meciul cu Honved Budapesta, programat joi, de la ora 19.15, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa.
Iată care sunt preţurile biletelor: Peluze = 15 lei, Tribuna 2 = 30 lei, Tribuna 1 = 40 lei, VIP = 100 lei.