0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPapură, obligat să găsească formula câștigătoare cu Sepsi

Papură, obligat să găsească formula câștigătoare cu Sepsi

Universitatea Craiova întâlnește astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe Sepsi Sf. Gheorghe, într-o partidă contând pentru runda a 5-a din Liga I.

Alb-albaștrii sunt obligați să-și adjudece toate cele trei puncte puse în joc și să „stingă“ nemulțumirile publicului din Bănie printr-o evoluție consistentă. Altfel spus, Corneliu Papură trebuie să găsească formula câștigătoare dacă nu vrea să audă din nou strigându-se demisia din tribune.

Statistic stăm mai bine la meciurile directe

Cele două echipe s-au mai întâlnit în Liga I de șase ori, de patru ori au câştigat alb-albaștrii, un joc s-a terminat cu victoria covăsnenilor, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi – „U“ Craiova 2-3. Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe reuşite.

Singurul succes din contul vizitatorilor din această rundă s-a consemnat pe 29 iulie 2018, Sepsi OSK – U Craiova 1-0. Deşi s-a înscris doar o singură dată, Birahima Tandia în minutul 61, partida a fost una spectaculoasă, cu 13 şuturi spre poartă expediate de cele două formaţii.

Unicul rezultat de egalitate s-a înregistrat pe 9 noiembrie 2018, U Craiova – Sepsi OSK 1-1, marcatori Burlacu, respectiv Karnitski. În acest joc, printre remarcaţi a fost şi Bela Fejer, portarul oaspeţilor apărând un penalty.

Cea mai recentă întâlnire directă: 29 aprilie 2019, U Craiova – Sepsi OSK 1-0, gol înscris de Alexandru Cicâldău.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: U Craiova – 24 ani şi 3 luni; Sepsi OSK – 25 ani şi două luni.

19 jucători a folosit „U“ Craiova în primele patru etape, dintre care cinci sunt născuţi după 1 ianuarie 1998.

Sepsi OSK s-a bazat pe 20 de fotbalişti, dintre care 10 sunt străini, informează LPF.

Duelul antrenorilor

Instalat pe final de sezon 2018/2019, Corneliu Papură continuă pe banca Științei şi în ediţia curentă. Palmaresul său în Liga I arată astfel: 9 jocuri, 5 victorii, 4 înfrângeri. El este un nume important din istoria Craiovei de după Revoluţie, în tricoul căreia a câştigat Cupa României în sezonul 1992/1993.

De partea cealaltă, Csaba Laszlo are 55 de ani și a debutat la statul acestui sezon în cea mai importantă competiţie fotbalistică din România. De-a lungul carierei, acesta le-a mai antrenat, printre altele, pe Ferencvaros, FC Sopron, Charleroi, naţionala Lituaniei, MTK Budapesta şi Dundee United.

George Rădulescu arbitrează astăzi

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat brigada care va oficia pe „Ion Oblemenco“ abia în această dimineață. Astfel, centralul întâlnirii va fi George Rădulescu (București), ajutat de asistenții Marius Nicoară (Severin) și Gabriel Stroe (Pitești) și de rezerva Andrei Florin Chivulete (București).

Observator pentru arbitraj a fost desemnat Aron Huzu (Sibiu), iar LPF l-a delegat pentru acest joc pe Romulus Chihaia (București).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS