4.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Acasă Sport Fotbal Declaraţiile antrenorilor după „dubla“ dintre „GP“ şi „U“ Craiova

Declaraţiile antrenorilor după „dubla“ dintre „GP“ şi „U“ Craiova

0
Declaraţiile antrenorilor după „dubla“ dintre „GP“ şi „U“ Craiova

Miercuri, la „Hanul Doctorului“ s-a desfăşurat dubla dintre Academia „Gică Popescu“ şi Universitatea Craiova, din cadrul rundei a 2-a de la Liga Elitelor. La Under 19, gazdele s-au impus cu 1-0, graţie reuşitei din penalti a lui Mihai Mehedinţeanu (’90), în timp ce la U17 cele două au remizat 1-1, ambele reuşite fiind tot din penalti. „Şcolarii“ au deschis scorul prin Andrei Dinu (’71), iar alb-albaştrii au egalat prin Daniel Croitoru (’90+3).

În urma acestor rezultate, Academia „Gică Popescu“ se regăseşte pe locul 4 la U19, cu 4 puncte, şi în următoarea partidă la juca la ASU Poli Timişoara (sâmbătă, ora 16.00), iar Universitatea Craiova ocupă locul 5, cu 3 puncte, şi sâmbătă va juca la „Aripile“ împotriva celor de la Interstar Sibiu.

La U17, „Gică Popescu“ este pe locul 9, cu 2 puncte, şi va juca la ASU Poli Timişoara sâmbătă, de la ora 18.00, în timp ce Universitatea Craiova este pe 10, cu 1 punct, şi va juca acasă cu Interstar, de la ora 18.00.

Declaraţiile oferite GdS de către antrenori după meci:

Gică Barbu, antrenor Academia „Gică Popescu“ Under 19:


„A fost un meci greu, cu o echipă bună, dar pe care l-am controlat şi până la urmă l-am câştigat. Consider că scorul putea fi mai mare, pentru au fost multe ocazii trecute şi în contul nostru, dar şi al lor. Acum trebuie să ne concentrăm pe jocul de la ASU Poli Timişoara şi să ne întoarcem şi de acolo cu un rezultat bun“.

Nelu Petrişor, antreor Universitatea Craiova Under 19:


„A fost un meci disputat, cum era normal să fie. A fost mai multă eficacitate din partea lor, două greşeli din partea noastră, ca să nu spun mai multe… Au fost două penaltiuri, dar sunt lucruri inerente la vârsta asta.

Sâmbătă jucăm acasă şi victoria este obligatorie. Să vedem cum facem, că avem probleme de lot. Pascu va sta o lună şi jumătate, are umărul imobilizat. Pe urmă o să mai dureze vreo trei săptămâni până îşi intră în forma sportivă. Negrea acuză dureri la genunchi şi pentru jocul de sâmbătă nu-l am. Dar vedem, mergem înainte şi cu ceilalţi, pentru că suntem club mare, serios. Acum li se oferă şansa celorlalţi să arate ce pot“.

Ionuţ Cimpoeru, antrenor Academia „Gică Popescu“ Under 17:


„Sunt foarte supărat şi consider că am pierdut două puncte din cauza arbitrului. Nu vreau să vorbesc prea multe acum, la nervi, dar, repet, cred că a fost o viciere de rezultat. Am controlat în mare parte jocul şi meritam victoria. Acum trebuie să strângem rândurile şi să ne concentrăm pe jocul de sâmbătă, de la Timişoara“.

Dragoş Bon, antrenor Universitatea Craiova Under 17:

„Aşa cum ne aşteptam, a fost un meci viu disputat şi cred că a fost o partidă atractivă pentru cei care au vizionat-o, pentru că a fost un public destul de numeros pentru un joc de juniori. A avut de toate, penalti, goluri… A fost o partidă bună din punctul meu de vedere.

Ţinând cont că am egalat la ultima fază pot să spun că sunt mulţumit de rezultat, dar ca aspect al jocului nu prea. Ştiam cum pregătesc ei întâlnirea, că va trebui să-i desfacem şi la vârsta asta, dacă te expui, orice greşeală te poate costa. Şi asta s-a şi întâmplat la faza la care ei au marcat. Una peste alta este un început de campionat, cu o generaţie nouă. Sperăm să crească de la joc la joc şi să acumuleze cât mai multe victorii.

E greu, jucăm din trei în trei zile, avem şi probleme de lot. Cred că Militaru nu va putea juca, dar sper să-l recuperez pe Firu, care astăzi (joi) nu s-a antrenat. La fel şi Cercel. Sunt probleme la U19 şi s-ar putea să dăm acolo unii jucători şi noi să luăm de la U16. Cu toate astea, ne dorim victoria şi o să luptăm să o obţinem“.