-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalŞase, a venit Piţi! Ştiinţa chiar vrea titlul

Şase, a venit Piţi! Ştiinţa chiar vrea titlul

Conducerea Universităţii Craiova a ascultat, pare-se, glasul tribunelor şi a adus un tehnician cu experienţă, dovedind că ideea de a cuceri titlul de campioană nu a fost o „momeală“ pentru suporteri ca să vină la stadion. Acţionarii Ştiinţei au ajuns joi la un acord pentru următorii trei ani cu Victor Piţurcă pentru postul de manager tehnic (director tehnic). Piţi va începe munca în Bănie pe 1 septembrie şi mai mult ca sigur nu o să vină cu mâna goală, ci va aduce şi câţiva colaboratori, existând dorinţa de a-l păstra şi pe actualul principal, Corneliu Papură, pe care l-a sfătuit până acum, lucru recunoscut de acesta din urmă.

„Sincer, nu doream să revin în fotbalul românesc în acest moment. Îmi doream să rămân în țările din Golf, însă a fost acel proces cu fostul meu club, care a durat foarte mult. Am preferat să stau o perioadă și timpul a trecut. Am avut oferte, atât din țară, cât și din străinătate, însă nu pe placul meu. Acum, când a venit oferta din partea Universității Craiova, am acceptat imediat, deoarece mereu ambiția mea a fost de a face performanță cu Universitatea Craiova. Am acceptat să revin în fotbalul românesc doar pentru că a fost vorba de Universitatea Craiova“, a spus fostul selecţioner, ajuns la 63 de ani.

„Deocamdată nu vă pot spune care va fi staff-ul meu tehnic. Îl veți afla pe data de 1 septembrie, atunci când eu voi veni la echipă. În orice caz, îmi doresc ca actualul antrenor, Corneliu Papură, să rămână alături de mine la echipă și sper că va accepta lucrul acesta“, a mai spus Piţurcă.

„Obiectivul este unul singur: câștigarea campionatului”

Victor Piţurcă se află la a treia „descălecare“ în Bănie. Primul mandat al lui Victor Piţurcă în Bănie a fost în sezonul 1994-1995, când Craiova, cu Gică Craioveanu, Ovidiu Stângă, Jerry Gane, Corneliu Papură şi Gabi Popescu în echipă, s-a bătut la titlu cu Steaua, terminând pe locul 2. Piţurcă a preluat în 2010 din nou Craiova, fiind instalat de Adrian Mititelu la FC Universitatea, dar colaborarea nu a durat decât câteva luni.

Întrebat care vor fi obiectivele sale la Universitatea, Victor Piţurcă a răspuns prompt.

„Mă voi ocupa de tot ce înseamnă echipa de fotbal. Am discutat cu acționarii echipei, oameni foarte deschiși, care își doresc, la fel de mult ca mine, ca lucrurile să mergă bine la echipă și să câștigăm campionatul. Din acest motiv au și apelat la serviciile mele. Pentru mine obiectivul este unul singur: câștigarea campionatului și accederea în grupele Ligii Campionilor. Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarea perioadă, pentru că, împreună cu conducerea clubului, am admis faptul că mai avem nevoie de patru-cinci jucători valoroși. Dar obiectivul meu acesta este: câștigarea campionatului pentru că suporterii Universității asta așteaptă de la echipă și implicit de la mine. Va fi mai greu anul acesta, însă eu cred că sunt șanse“, a punctat „Satana“.

Apel la suporteri

Victor Piţurcă este nerăbdător să se reîntâlnească cu publicul din Bănie şi le cere suporterilor să aibă încredere în Universitatea şi să vină în număr mare la meciul cu Astra Giurgiu, programat vineri, de la ora 21.00, pe „Ion Oblemenco“, din cadrul etapei a 7-a a Ligii I.

„Îmi pare bine că vin la Craiova și că voi fi din nou împreună cu ei. Sper ca ÎMPREUNĂ să reușim ceea ce ne dorim cu toții în Oltenia. Echipa are nevoie de suporteri și îmi doresc ca aceștia să vină mâine la partida cu Astra în număr foarte mare. Sunt trei puncte importante pentru noi și le putem obține doar cu suporterii alături“, a încheiat Victor Piţurcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS