-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia - Spania, scor 1-2. Cosmin Contra a analizat jocul tricolorilor

România – Spania, scor 1-2. Cosmin Contra a analizat jocul tricolorilor

Naționala României a pierdut joi seară, scor 1-2, partida susținută în compania Spaniei, din etapa a cincea a preliminariilor pentru Campionatul European din 2020. Tricolorii au fost foarte aproape de a obține un rezultat de egalitate, dar portarul ibericilor, Kepa Arrizabalaga, s-a remarcat cu două parade de excepție în fața lui Pușcaș și a lui Andone.

La finalul partidei, selecționerul României, Cosmin Contra a declarat că meciul României cu Spania s-a pierdut în primele 45 de minute, atunci când tricolorii au jucat „haotic”.

„E clar că prima repriză a fost a lor, i-am lăsat în pace, am încercat un pressing haotic, le-am creat spații, am luat cea mai proastă decizie de fiecare dată.A doua repriză a fost mult mai bună din toate punctele de vedere. Cei care au intrat au adus plusul de energie de care aveam nevoie. După golul marcat, am avut 20 de minute foarte bune, dar egalarea nu a venit. Nu este ușor să joci împotriva lor, vreau să îi felicit pe jucători”, a spus Cosmin Contra.

„Eu zic, totuși, că nu ne-am făcut de rușine și am fost foarte aproape de un egal care ar fi fost foarte bun pentru noi. „Tătă” a fost cel mai bun în prima repriză, el ne-a ținut în joc. Asta este, sperăm să nu facem surprize neplăcute cu Malta”, a adăugat selecționerul României.

„Tătărușanu a fost omul meciului”

Florin Andone a marcat unicul gol al Romaniei in partida cu Spania. Reusita lui însă nu a fost de ajuns pentru ca Romania sa castige un punct. Noul jucător al formației Galatasaray Istambul consideră că România putea obține un rezultat de egalitate și îl felicită pe Tătărușanu pentru paradele sale.

„Din păcate, nu am reușit să egalăm! Așa este fotbalul! Am avut ocazii, dar se pare că nu a fost de ajuns! Sunt mandru de toți băieții, am luptat până la sfârșit! Meritam egalul! Tătărușanu a fost omul meciului, cred ca a fost cel mai bun om de pe teren și toata e de acord cu asta. Știam ce ne așteaptă, o echipă cu jucători puternici și foarte valoroși! Am scăpat cu bine de prima repriză, doar cu 1-0. Acest lucru ne-a dat șansa de a lupta și în repriza a doua!”, a declarat Florin Andone după meci.

România va disputa următorul joc din preliminarii împotriva reprezentativei din Malta. Partida este programată duminică, 8 septembrie, de la ora 19.00, pe stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești.

Articol scris de Tibi Cocora

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS