-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCS Cârcea a făcut instrucție cu Dăbuleni

CS Cârcea a făcut instrucție cu Dăbuleni

-

CS Cârcea s-a impus sâmbătă dimineață, cu scorul de 7-1, în fața formației Unirea Tricolor Dăbuleni, în etapa a 4-a, din Liga a IV-a Dolj Mass. Formația lui Alexandru Dicu a făcut legea pe teren și a înscris la aproape fiecare ocazie.

Gazdele au tranșat meciul în favoarea lor încă din minutul 20, când tabela indica deja 3-0. Au marcat Vizantie (’7), Georgescu (’11) şi Rodeanu (’19). A urmat o răbufnire de orgoliu a jucătorilor din Dăbuleni, care au reintrat în meci cu golul lui Lupu, din minutul 24. Chiar dacă a pus stăpânire pe joc până la pauză, formația lui Ovidiu Florescu nu a reușit să mai înscrie.

Gazdele au menţinut ritmul şi în repriza a doua

În partea secundă, CS Cârcea a condus ostilitățile, iar după minutul 60 a început seria de goluri. Daniel Dicu a adus liniștea la echipa sa în minutul 63, după ce a profitat de o greșeală în apărarea oaspeților. A urmat „măcelul” la poarta lui Surdu. Rând pe rând, Sîrmon (’86), Vizantie (’88) şi Bornot (’90) au stabilit scorul final, 7-1.

CS Cârcea: Burci – Trancă, Chircan, Barbu, Dragomir – Nuță, Vizantie, Stancu (’70, Bornot), Dicu – Rodeanu (’45, Sîrmon), Preoteasa (’45, Georgescu). Antrenor: Alexandru Dicu.

U.T. Dăbuleni: Surdu – Ochea, Rădoi, Băbălău (’12, Ene), Bucăța – Niculescu, Ghera, Barbu, Glăvan (’70, Pârvulețu)- Lupu, Duca. Antrenor: Ovidiu Florescu.

Cartonașe galbene: Dragomir ’40 / Surdu ’83.

Au arbitrat: Alina Peșu – Oana Manolescu, Alina Barbu.

În urma acestui rezultat, CS Cârcea acumulează 9 puncte și urcă pe locul al treilea în campionat, în timp ce Dăbuleni coboară pe poziția a șasea, tot cu 9 puncte.

În etapa viitoare, CS Cârcea se deplasează la Ișalnița, iar Unirea Dăbuleni va primi vizita formației Recolta Ostroveni.

Articol scris de Tibi Cocora

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS