0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Elitelor / „Gică Popescu“ şi-a făcut plinul cu puncte în Banat

Liga Elitelor / „Gică Popescu“ şi-a făcut plinul cu puncte în Banat

Formaţiile de juniori U19 şi U17 ale Academiei „Gică Popescu“ au făcut treabă bună în weekend, în etapa a 10-a de la Liga Elitelor. Gruparea de la „Hanul Doctorului“ a cunoscut victorii frumoase, în deplasare, la LPS Banatul Timişoara.

La juniori Under 19, „GP“ Craiova s-a impus cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Mihai Mehedinteanu (penalti) şi Alexandru Florin Ciupitu.

„Gică Popescu“ U19: Alex Matei – Darius Boldu, Vlad Popa, Daniel Tudor, Andrei Mitrana – Mihai Mehedinţeanu, Alex Buturoagă, Robert Badea, Alexandru Ciupitu – Alberto Negreţ, Denis Drândă. Au mai intrat: Florin Alexandru, Denis Boldu.

Antrenorul Gică Barbu se bucură mult pentru succesul înregistrat şi a punctat că a fost foarte muncit.

„A fost un meci greu, nu ne revenim deloc din oboseala acumulată după etapele trecute. A fost 2-0, dar jocul nu a fost aşa simplu cum o spune rezultatul. Am avut 1-0 la pauză, după care au avut şi ei două ocazii mari, dar a apărat Matei din postura unul contra unu, şi apoi am făcut noi 2-0. Repet: simţim încă oboseala jocurilor susţinute miercuri-sâmbătă. Avem probleme cu Drândă, a jucat şi acum accidentat, dar să vedem ce facem până sâmbătă, când întâlnim pe LPS Bihorul Oradea. Va fi un joc disputat, cum a fost cel cu Interstar Sibiu. Sunt la acelaşi nivel şi vom face tot posibilul să câştigăm, pentru că după ne aşteaptă nişte meciuri foarte grele, cu Ardealul Cluj, Universitatea Craiova, CFR Cluj“, a declarat Gică Barbu, pentru GdS.

Băieţii lui Cimpoeru au făcut instrucţie cu adversarii

Un succes mai mult decât concludent l-a înregistrat echipa de juniori sub 17 ani a Academiei „Gică Popescu“. Elevii lui Ionuţ Cimpoeru i-au surclasat pe cei de la LPS Banatul Timişoara cu scorul de 9-0. Golurile craiovenilor au fost marcate de Mirel Neaţă (3), Andrei Dinu (2), Andrei Grigorie, Denis Prunaru, Raoul Faur şi Adrian Vlad.

„Gică Popescu“ U17: Mihnea Vodă – Octavian Urdu, Eduard Caliţoiu, Alex Vezelovici, Denis Prunaru – Mirel Neaţă, Eduard Udrea, Andrei Grigorie, Andrei Dinu – Adrian Vlad, Alex Grigorie. Au mai intrat: Alex Truşcă, Andrei Oană, Raoul Faur, Gimi Rezeanu, Alexandros Vadasis.

Antrenorul Ionuţ Cimpoeru a apreciat faptul că elevii săi au fost concentraţi pe toată durata întâlnirii din Banat. Acesta speră totodată să vadă aceeaşi atitudine şi în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu LPS Bihorul Oradea.

„Meciul a fost la discreţia noastră, l-am rezolvat din primele 15 minute, când aveam 3-0. A fost mult mai uşor decât mă aşteptam. Remarc faptul că şi jucătorii au fost foarte motivaţi şi au jucat foarte serios pe tot parcursul întâlnirii, de aceea au dat şi atâtea goluri. Au mai fost încă vreo trei-patru situaţii de singur cu portarul, dar şi ratările fac parte din joc. Eu sunt mulţumit de modul cum ne-am prezentat. Am vorbit în autocar cu băieţii şi le-am explicat că va fi altceva în meciul de acasă cu LPS Bihorul Oradea. Va fi mult mai greu. Ştiu că întâlnim o echipă arţăgoasă, care stă bine în teren, dar trebuie să obţinem toate cele trei puncte, pentru că suntem într-o formă foarte bună“, a declarat Ionuţ Cimpoeru, pentru GdS.

Liga Elitelor Under 19


Etapa a 10-a: Ardealul Cluj – Universitatea Craiova 7-1, CFR Cluj – UTA Arad 0-2, Universitatea Cluj – Interstar Sibiu 2-2, LPS Banatul Timişoara – Academia „Gică Popescu“ 0-2, LPS Bihorul Oradea – ASU Poli Timişoara 4-0, Kids Tâmpa Braşov – Colţea Braşov 4-1.

Clasament: 1. UTA Arad 26 puncte (golaveraj 51-9), 2. CFR Cluj 25 (36-6), 3. Ardealul Cluj 20 (38-12), 4. Universitatea Craiova 18 (34-23), 5. Universitatea Cluj 17 (18-16), 6. Academia „Gică Popescu“ 16 (22-19), 7. LPS Bihorul Oradea 16 (19-16), 8. Interstar Sibiu 9 (18-31), 9. Kids Tâmpa Braşov 9 (18-31), 10. Colţea Braşov 6 (7-30), 11. LPS Banatul Timişoara 4 (7-38), 12. ASU Poli Timişoara 4 (10-47).

Etapa viitoare:
Sâmbătă, 21 septembrie – ora 12.00: ASU Poli Timişoara – Ardealul Cluj, Academia „Gică Popescu“ – LPS Bihorul Oradea.
Duminică, 22 septembrie – ora 10.00: Universitatea Craiova – CFR Cluj; ora 12.00: Interstar Sibiu – LPS Banatul Timişoara, Colţea Braşov – Universitatea Cluj, UTA Arad – Kids Tâmpa Braşov.

Liga Elitelor Under 17


Etapa a 10-a: Ardealul Cluj – Universitatea Craiova 0-5, CFR Cluj – UTA Arad 1-1, Universitatea Cluj – Interstar Sibiu 5-0, LPS Banatul Timişoara – Academia „Gică Popescu“ 0-9, LPS Bihorul Oradea – ASU Poli Timişoara 0-5, Kids Tâmpa Braşov – Colţea Braşov 2-1.

Clasament: 1. ASU Poli Timişoara 28 (54-5), 2. Universitatea Craiova 23 (40-11), 3. CFR Cluj 23 (28-9), 4. Kids Tâmpa Braşov 20 (23-15), 5. UTA Arad 16 (36-14), 6. Academia „Gică Popescu“ 16 (25-12), 7. Universitatea Cluj 16 (25-17), 8. Ardealul Cluj 11 (16-29), 9. Colţea Braşov 9 (15-32), 10. LPS Bihorul Oradea 5 (10-29), 11. LPS Banatul Timişoara 2 (16-59), 12. Interstar Sibiu 0 (0-56).

Etapa viitoare:
Sâmbătă, 21 septembrie – ora 14.00: ASU Poli Timişoara – Ardealul Cluj, „Academia „Gică Popescu“ – LPS Bihorul Oradea.
Duminică, 22 septembrie – ora 12.00: Universitatea Craiova – CFR Cluj; ora 14.00: Interstar Sibiu – LPS Banatul Timişoara, Colţea Braşov – Universitatea Cluj, UTA Arad – Kids Tâmpa Braşov.

Citeşte şi: Liga Elitelor / „Leii“ lui Bon i-au răzbunat pe colegii mai mari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS