2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGaz Metan Mediaș – „U“ Craiova, scor 2-3. Victorie frumoasă și de moral

Gaz Metan Mediaș – „U“ Craiova, scor 2-3. Victorie frumoasă și de moral

Universitatea Craiova a reușit o victorie frumoasă și importantă, scor 3-2, pe terenul formației Gaz Metan Mediaș. Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Luis Nițu (6), Bogdan Vătăjelu (42) și Alex Cicâldău (58). Pentru gazde au punctat Dumitru Cardoso (41) și Neluț Roșu (88).

GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și cu momentele importante, pe care le regăsiți mai jos.

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat pe locul 2 în clasament.

Alb-albaștrii vor schimba frontul în meciul următor, urmând să joace în 16-imile Cupei României. Adversară le va fi divizionara secundă CSM Reșița, iar meciul se va disputa miercuri, de la ora 18.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Statistica: flashscore.ro

Min. 90+3: Final: Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova 2-3.

Min. 88, 2-3: Neluț Roșu a marcat cu capul de la 5 metri după un corner bătut de pe stânga.

Min. 88: schimbare la Mediaș: Droppa a fost înlocuit cu Neluț Roșu.

Min. 82: Alb-albaștrii nu mai găsesc drumul spre poarta ardelenilor de minute bune, se mulțumesc să apere avantajul de pe tabelă.

Min. 75: Pigliacelli s-a opus excelent unui șut expediat de Olaru, acordând corner.

Min. 74: schimbare la U Craiova: a ieșit Kelic (accidentat) și a intrat Stephan Acka

Min. 74: schimbare la Mediaș: a ieșit Fofana și a intrat Diakota.

Min. 73: Cardoso a șutat periculos la colțul lung, dar Pigliacelli a acordat corner. Faza a rămas apoi fără rezultat.

Min. 68: schimbare la Craiova: ieșe Ivanov și intră Mateiu.

Min. 65: șutul lui Larie de la 4 metri a șters transversala.

Min. 64: Sanoh a scăpat pe dreapta și a șutat, dar fără precizie.

Min. 63: galeria Științei este la înălțime la Mediaș.

Min. 57, 1-3: gooolll Craiova: Cicâldău a finalizat cu gol un șut de la 17 metri, după o pasă a lui Ivanov.

Min. 52: Chamed a încercat să-l surprindă pe Mirko, dar șutul său a fost foarte slab.

Partida a fost reluată.

Pauză: Gaz Metan Mediaș – „U“ Craiova 1-2.

Mn. 43: schimbare la „U“ Craiova: Luis Nițu (accidentat la coapsă) i-a lăsat locul lui Mihai Roman.

Min. 43, gooollll Craiova 1-2: Bogdan Vătăjelu a marcat un gol superb, un șut de la 23 de metri.

Min. 41, 1-1: Dumitru Cardoso restabilește egalitatea cu un șut de la 16 metri, după ce mingea i-a venit de la Kelic, care a alunecat.

Min. 40: Fernandes a șutat spre poartă de la 16 metri, dar Bălașa adeviat în corner.

Min. 31: Antoni Ivanov a șutat bine, dar prea „moale“ ca să-i pună probleme lui Pleșca.

Min. 30: Găzarii au avut câteva momente bune, dar fără rezultat, iar ușor-ușor alb-albaștrii i-au temperat.

Min. 22: Fernandes a reușit să destabilizeze apărarea Craiovei, dar șutul a trecut mult peste poartă.

Min. 17: Vătăjelu l-a servit excelent pe Ivan, dar a intervenit Larie și a acordat corner. Cicâldău i-a centrat lui Ivan în care, iar acesta a reluat cu capul în brațele lui Pleșca.

Min. 13: Gazdele nu au soluții în atac până acum, defensiva olteană se descurcă bine.

Min. 11: Craiova e pe val. Mihăilă a șutat puțin pe lângă poartă de la 12 metri.

Min. 6, goooolll Craiova: Luis Nițu a marcat primul său gol din Liga I. El l-a învins pe Pleșca din colțul careului de 6 metri, cu un șut la colțul din dreapta.

Min. 1: Vătăjelu nimerește transversala cu un șut de la 14 metri.

A început partida.

Căpitanul echipei este Alex Cicâldău, o premieră.

Universitatea Craiova întâlnește astăzi, de la ora 20.30, în Ardeal, pe Gaz Metan Mediaș. Partida contează pentru etapa a 10-a din Liga I.

GdS vă va ține la curent cu evoluția scorului și momentele importante.

Foto: ucv1948.ro

Formațiile de start:

Mediaș: R. Pleșca – R. Romeo, M. Constantin, I. Larie, M. Velisar – L. Droppa, B. Fofana, N. Chamed – D. Olaru, E. Fernandes, N. Dumitru.

Rezerve: Ricardo, R. Popa, N. Roșu, M. Diakota, R. Trif, S. Drăghici, M. Sanoh.

Antrenor: Edi Iordănescu.

„U“ Craiova: M. Pigliacelli – I. Martic, R. Kelic, M. Bălașa, B. Vătăjelu – A. Ivanov, Cosic, A. Cicâldău – L. Nițu, A. Ivan, V. Mihăilă.

Rezerve: L. Popescu – A. Mățel, S. Acka, A. Mateiu, Șt. Baiaram, E. Koljic, M. Roman.

Antrenor: Victor Pițurcă.

Cartonașe galbene: Fernandes 26, Chamed 35, Fofana 53, Radu 61 (antrenor secund), Droppa 78, Sanoh 86, Romeo 90, Iordănescu 90 (antrenor) / Mihăilă 38, Kelic 40, Vătăjelu 45, Bălașa 46, Mateiu 90+2.

Arbitri: Marcel Bîrsan – Vladimir Urzică, Marius Nicoară; Iulian Călin.

Observatori: Nicolae Grigorescu, Cătălin Cursaru.

Citește și: „U“ Craiova II – Tractorul Cetate, scor 3-2

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS