Academia „Gică Popescu” a pierdut incredibil, scor 1-2, partida susținută sâmbătă, la „Hanul Doctorului”, în fața formației Ardealul Cluj. Partida a contat pentru etapa a 12-a, prima din retur, de la Liga Elitelor Under 19.
De menționat că ambele goluri ale oaspeților au fost marcate în minutele de prelungiri ale celor două reprize.
Golul doi al ardelenilor a fost înscris în inferioritate numerică, având doi oameni mai puțin.
Oaspeții au deschis scorul prin David Rus, care a transformat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri (’45+2, 0-1).
Craiovenii au restabilit egalitatea prin Alexandru Diaconescu, care pus latul de la 2 metri la o pasă a lui Buturoagă (’80, 1-1).
Oaspeții au dat lovitura în ultimul minut din prelungiri, prin Christian Dand, care a reluat cu capul, de la 6 metri, o centrare venită dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă (’90+3, 1-2).
„GP” CRAIOVA: Alexandru Matei – Florin Ciupitu, Alexandru Diaconescu, Robert Buturoagă, Alexandru Badea, Mihai Mehedințeanu, Mihai Mitrana, 3. Daniel Tudor, Vlăduț Popa, Denis Boldu, Mihai Alexandru. Au mai intrat: Alberto Negreț, Andrei Căciularu. Antrenor: Gică Barbu.
ARDEALUL: Raul Papp – 2. Marius Telcean, 4. Christian Dand, 3. Lucian Moldovan, David Rus, Denis Szep, Rareș Trif, Sebastian Lupu, Adrian Sulea, Andrei Istrate, Dario Alexa. Au mai intrat: Cătălin Vaida, Narcis Suciu. Antrenor: Călin Moldovan.
Cartonașe galbene: Mitrana / Lupu, Trif (2), Istrate (2), Szep, Vaida.
Cartonașe roșii: Trif ’81, Istrate ’86.
Au arbitrat: Robert Mitrache – Alin Soare, Ciprian Bratoi; Ionuț Dogeanu.
În runda viitoare, Academia „Gică Popescu” va evolua împotriva Universității Craiova. Derbiul Doljului va avea loc pe 6 octombrie, de la ora 10.00, pe stadionul „Aripile”.