-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCFR Cluj nu a avut nicio șansă în Scoția. Celtic și-a luat revanșa

CFR Cluj nu a avut nicio șansă în Scoția. Celtic și-a luat revanșa

Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă joi seară, de formația scoțiană Celtic, cu scorul de 2-0. Meciul a contat pentru etapa a doua din grupele Ligii Europa. Golurile partidei au fost marcate de Edouard (20) și Elyounoussi (59).

CFR Cluj nu a reușit să mai facă și un al treilea joc bun împotriva lui Celtic, după cele două întâlniri din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Meciul a fost controlat de scoțieni, care au deschis scorul în minutul 20, prin atacantul Edouard. Și la 1-0, tot Celtic a fost echipa mai periculoasă și a irosit câteva ocazii bune de a se distanța pe tabelă. În cele din urmă, în minutul 59, norvegianul Elyounoussi a dublat scorul echipei sale și a stabilit și scorul final, 2-0.

Celtic: Forster – Ajer, Jullien, Elhamed, Bolingoli – Forrest (85, Hayes), Brown, McGregor – Christie (90, Ntcham), Edouard, Elyounoussi. Antrenor: Neil Lennon.

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Boli, Burcă, Camora – Bordeianu, Aurelio (57, Culio), Djokovic (81, Golofca) – Deac. Rondon (70, Păun), Omrani. Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonașe galbene: McGregor 25, Jullien 47, Edouard 88 / Rondon 42, Djokovic 51.

Au arbitrat: Daniel Siebert – Jan Seidel, Stefan Lupp; Harm Osmers.

În celălalt meci al grupei, Lazio s-a impus pe teren propriu, împotriva formației franceze Rennes, cu scorul de 2-1.

Clasament: 1. Celtic 4 puncte (golaveraj 3-1), 2. Lazio 3 (3-3), 3. CFR Cluj 3 (2-3), 4. Rennes 1 (2-3).

În etapa următoare, CFR Cluj se va deplasa în Franța, pentru duelul cu Rennes. De partea cealaltă, Celtic va primi vizita formației lui Radu Ștefan, Lazio.

Articol scris de Tibi Cocora

Citește și: SCM „U” Craiova continuă seria de victorii și la Zalău

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS