-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Acasă Sport Fotbal Amărăştii de Jos, victorie surprinzătoare cu CS Cârcea

Amărăştii de Jos, victorie surprinzătoare cu CS Cârcea

0
Amărăştii de Jos, victorie surprinzătoare cu CS Cârcea

Unirea Amărăștii de Jos a reușit să producă supriza etapei a 7-a, din Liga a 4-a Dolj Mass. Formația lui Elvis Enache a trecut sâmbătă dimineața cu scorul de 3-2 de CS Cârcea, una dintre candidate la promovare în acest an.

CS Cârcea a început mai slab partida, iar în minutul 4 s-a văzut condusă pe tabelă, după golul reuşit de Cristian Iacob. Oaspeții nu și-au revenit, iar până la pauză au mai încasat încă două goluri, de la Florin Tudoran (’35) și din nou Cristian Iacob (’36).

În partea secundă a existat o singură echipă pe teren. Cârcea și-a început dominarea încă de la reluare și a ratat câteva ocazii bune de a reveni în joc prin Sîrmon și Borhot. În cele din urmă, formația lui Alexandru Dicu a redus din diferență în minutul 72, după o lovitură liberă executată perfect de Robert Bălă. Nici nu s-a reluat bine jocul, iar Sîrmon a punctat pentru 3-2, cu un șut din centrul careului advers. Până la final, CS Cârcea nu a mai avut inspirația necesară pentru a obține un rezultat pozitiv. Astfel, s-a încheiat 3-2 în favoarea formației din Amărăști, care devine performera etapei a 7-a.

În urma acestui rezultat, CS Cârcea rămâne pe locul al 6-lea, cu 12 puncte, în timp ce Amărăștii de Jos au urcat până pe locul 7, cu 11 puncte.

Amărăștii de Jos: Petrescu – Bălan, Volvoreanu, Tudoran – Truică – Bunăiașu, Păduraru, Banciu – Iacșa. Ivan, Iacob. Antrenor: Elvis Enache.
Au intrat: Stemat (’60), Ungureanu (’74).

CS Cârcea: Iovănescu – Dragomir, Dicu, Relea, Georgescu – Barbu, Bălă, Borhot, Stancu – Vizantie, Sîrmon. Antrenor: Alexandru Dicu.
A intrat: Alămiță (’54).

Cartonașe galbene: Banciu ’10, Iacșa ’20, Ivan ’39, Truică ’42, Bunăiașu ’67, Stemat ’86, Ungureanu ’90 / Barbu ’14, Dicu ’45+1.

„Ne vom revanşa cu Bechetul”

La finalul partidei de la Amărăşti, antrenorul formaţiei din Cârcea, Alexandru Dicu a concluzionat jocul slab prestat de elevii săi şi are încredere că din etapa viitoare lucrurile for intra pe un făgaş normal.

„Am fost conduşi cu 3-0 la pauză, iar din acel moment a fost foarte greu să mai revenim. Am controlat partea secundă, dar am marcat doar două goluri, insuficiente pentru a obţine un rezultat pozitiv. Avem timp să revenim, dar trebuie să câştigăm meciurile directe cu echipele contracandidate. Ne vom revanşa cu Bechetul. Băieţii o să intre motivaţi, ca într-un derbi şi trebuie să câştigăm, ca să mai urcăm în clasament”, a declarat Alex Dicu pentru GdS.

Articol scris de Tibi Cocora

Citeşte şi: „U“ Craiova – Poli Iași 1-1 / Pițurcă, nemulțumit de jocul elevilor săi