0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNorvegienii critică UEFA pentru prezenţa copiilor pe Arena Națională

Norvegienii critică UEFA pentru prezenţa copiilor pe Arena Națională

Antrenorii și unii jucători ai Norvegiei s-au declarat nemulțumiți de decizia UEFA de a permite accesul copiilor pe Arena Națională, deși echipa României a fost sancționată cu un meci cu porțile închise.


Per Joar Hansen, antrenorul secund al Norvegiei, a considerat o glumă prezența copiilor.

„O bătaie de joc la adresa a ceea ce se întâmplă tot timpul în fotbal. Este o sancţiune zero! Este o mare glumă. Asta nu e o pedeapsă. Este o glumă a UEFA. Nu înţeleg cum este posibil să laşi atât de mulţi spectatori, şi adulţi, şi copii, la un meci la care trebuie să dai o pedeapsă. Copiii au fost instruiţi să facă zgomot cât mai mult. Li se transmitea de la megafoane ce să scandeze. Totul a devenit o parodie. Nu ajută combaterii rasismului. Este o bătaie de joc la adresa a ceea ce se întâmplă tot timpul în fotbal. Singurul lucru care ar ajuta ar fi să suspenzi echipele ţărilor care fac aşa ceva. Să nu le laşi să joace meciuri pentru un număr X de ani“, a declarat „Perry“ Hansen, potrivit cotidianului Dagbladet, citat de News.ro.


Şi selecţionerul Lars Lagerback a comentat, dar nu în termeni atât de duri: „Una dintre cele mai nedrepte decizii ale UEFA pe care am întâlnit-o. Dar nu trebuie să dăm vina rezultatului pe asta“.

Şi jucătorii au fost pe aceeaşi lungime de undă

În aceeaşi notă au vorbit şi jucătorii Norvegiei.


„Regulile UEFA sunt discutabile. Mă opun cu putere rasismului, dar asta nu ne scuză cu nimic, trebuia să câştigăm oricum meciul şi nu am putut. Regulile sunt aşa cum sunt şi România a profitat de ele. Dar nu cred că este o pedeapsă suficient de aspră pentru rasism. Mă enervează să vorbesc de asta, este absolut ridicol. S-a întâmplat ieri cu Anglia şi nu ar trebui să se întâmple. Ar trebuie să fie toleranţă zero pentru rasism în fotbal“, a afirmat căpitanul norvegienilor, Stefan Johansen, pentru Aftenposten.


În schimb, Joshua King a fost mai rezervat în declaraţii cu privire la prezenţa copiilor pe Arena Naţională: „Bineînţeles, este mult mai interesant să joci cu oameni în tribune. Au fost mulţi copii şi au fost destul de activi. Când spui ceva rasist şi eşti pedepsit, ar trebui să respecţi acea pedeapsă. Dar nu mă plâng că li s-a permis să aibă 30.000 de copii în tribune“.


„Sunt de acord cu Perry, când ai de-a face cu rasimul pe teren trebuie pedepse dure. Dar îmi place să joc în faţa tribunelor pline şi cred că a fost interesant că au fost lăsaţi copiii“, a spus Haitam Aleesami.

„Sunete tribale asurzitoare la București“

Prezenţa celor 29.854 de copii din tribune şi însoţitorii lor i-a deranjat şi pe jurnaliștii norvegieni de la Dagsavisen.


„Sunete tribale asurzitoare la București. Ar trebui să fie tribune goale și liniște completă. În schimb, Norvegia a fost întâmpinată de un vacarm deja din timpul încălzirii. Copiii care au umplut stadionul au acaparat tot sunetul din scaunele lor. Chiar înainte ca echipele să se încălzească și ca iarba să fie udată, nivelul de zgomot era la fel de mare ca în timpul unei faze dramatice dintr-un meci captivant. Lars Lagerback poate să uite de ideea unei comunicări ușoare cu jucătorii săi în meciul din calificări împotriva României. A spus și el că este un avantaj pentru ei (România), decât să joace cu tribunele goale“, au scris cei de la Dagsavisen.

Burleanu îi reclamă pe norvegieni la UEFA

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că îl va informa pe delegatul UEFA de declaraţiile selecţionerului norvegian Lars Lagerback şi nu numai.

„Am rămas şi noi uimiţi de reacţia lor. Noi le-am pus la dispoziţie toate procedurile pe care le-am avut în organizarea acestui eveniment, pentru că şi pentru ei, ca şi pentru toată Europa de altfel, este un eveniment uriaş. Este un eveniment dificil de organizat, care se bazează în primul rând pe părinţi, copii, şcoli şi cluburi de fotbal în acelaşi timp. Toţi aceştia au dus greul ca toţi copiii să fie în această seară pe stadion. Noi considerăm că este o insultă adusă copiilor noştri. Vom şi informa delegatul UEFA de această declaraţie“, a punctat Burleanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS