0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLPF a anunţat echipa etapei a 14-a. Niciun „leu“ nu s-a remarcat

LPF a anunţat echipa etapei a 14-a. Niciun „leu“ nu s-a remarcat

LPF a anunţat astăzi echipa etapei a 14-a. Cum Universitatea Craiova nu a izbutit victoria la Clinceni şi nici nu a practicat un joc demn de o candidată la podium, niciun jucător nu a intrat în vederile reprezentanţilor forului fotbalistic.

Iată cum arată unsprezecele LPF pentru etapa a 14-a:

PORTAR:


Victor Rîmniceanu (FC Voluntari / 29 ani). Prinde echipa etapei pentru a doua rundă la rând. Asta şi după ce a apărat al treilea penalti din acest sezon, asigurându-le ilfovenilor un nou punct în clasament.

FUNDAŞI:

Radu Boboc (Viitorul / 20 ani). Tânărul fundaş al dobrogenilor (născut în Craiova şi crescut de Academia „Gică Popescu“) a marcat primul său gol din carieră în Liga 1. A avut o execuţie care candidează la cea mai frumoasă reuşită a etapei.
Andrei Piţian (Chindia / 23 ani). A înscris pentru întâia oară în principala competiţie internă. S-a impus ca titular în echipa antrenată de Viorel Moldovan, prestaţiile sale fiind pozitive.
Răzvan Patriche (Academica / 33 ani). Dirijaţi excelent în defensivă de căpitan, ilfovenii au bifat al doilea meci consecutiv în faţa unei echipe de pe podium fără gol primit.
Ionuţ Panţîru (FCSB / 23 ani). A bifat un nou meci în care a impresionat prin raidurile din banda stângă, de unde a oferit şi o pasă decisivă.

MIJLOCAŞI:

Darius Olaru (Gaz Metan / 21 ani). A fost omul meciului de pe arena „Ilie Oană“! S-a implicat în majoritatea acţiunilor ofensive, punând mari probleme adversarilor. Confirmă că este unul dintre cei mai buni tineri mijlocaşi din campionat.
Juan Pablo Passaglia (Poli Iaşi / 30 ani). A făcut diferența în fața campioanei. Cel mai bun meci al său din acest sezon a coincis cu prima victorie în Liga 1 a ieșenilor după aproape două luni.
Ioan Filip (Dinamo / 30 ani). A acoperit excelent mijlocul terenului, unde a avut rolul de a bloca faza de construcţie ofensivă a oaspeţilor. A înscris primul gol în Liga 1 după mai bine de patru ani, precedenta reuşită izbutind-o chiar în tricoul constănţenilor.
Deian Sorescu (Dinamo / 22 ani). A făcut o partidă perfectă. A pasat decisiv la prima reuşită a dinamoviştilor, apoi a marcat pentru a treia oară în ediţia curentă.

ATACANŢI:


Denis Alibec (Astra / 28 ani). Gol şi pasă decisivă. Rămâne un jucător cu o tehnică deosebită, capabil oricând să decidă singur un meci.
Florinel Coman (FCSB / 21 ani). Continuă cu evoluţiile formidabile din 2019, an în care, pe lângă prestaţia fantastică de la CE de tineret, a reuşit 10 goluri şi șase pase decisive în Liga 1.

ANTRENORUL ETAPEI:


Duşan Uhrin (Dinamo / 52 ani). Prin venirea cehului, Dinamo a regăsit drumul spre play-off. Cu el pe bancă, bucureştenii au bifat al șaptelea meci fără înfrângere din ultimele opt jucate în CASA Liga 1, dintre care cinci încheiate cu victorii.

Citeşte şi: Adrian Popescu, la Repriza de Sud: Avem alte aşteptări de la Universitatea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS