0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„Elitele” U19 în revenire, U17 o nouă oprire

„Elitele” U19 în revenire, U17 o nouă oprire

Trei din șase puncte, acesta este bilanţul celor două formaţii de juniori ale Universităţii Craiova după dubla susţinută duminică, pe stadionul „Aripile“, în compania echipelor similare ale clubului ACS Kids Tâmpa Brașov. Confruntările au contat pentru etapa a 17-a de la Liga Elitelor.

La Under 19, formația din Bănie s-a impus cu scorul de 2-1. În minutul 7, Gabriel Viespe a deschis scorul pentru Craiova, după ce a trimis mingea din 5 metri în vinclul porții lui Olaru. După deschiderea scorului, jocul s-a echilibrat, iar cele două echipe s-au tatonat până la finalul reprizei.

Partea a doua a meciului i-a adus pe olteni în atac. După incursiunile bune de pe partea dreaptă ale lui Nițuică și ocaziile irosite de Balica și Viespe, a venit în cele din urmă golul doi al trupei lui Nelu Petrișor. Denis Guță a dublat avantajul echipei gazdă în minutul 63, după ce apărarea gazdă a gafat la un corner. Oaspeții nu au renunțat la joc și au redus din diferență în minutul 76, prin Andrei Murejan, dar nu au avut puterea să mai înscrie în poarta lui Preduț. S-a încheiat 2-1, iar Universitatea Craiova U19 a ajuns la a treia victorie consecutivă pe teren propriu.

Antrenorul Nelu Petrişor a utilizat următorii jucători: Preduț – Pisică, Rezeanu, Mitran, Pătulea – Guță, Toader, Balica – Țiculeasa, Nițuică, Viespe.
Au mai intrat: Cercel (55), Dicu (86).

Au arbitrat: Cristian Anghelina – Nicușor Marin, Cristian Cosmescu; Eduard Belega.

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova U19 se regăseşte la mijlocul clasamentului, cu 28 de puncte.

„Mergem încrezători la Cluj

Universitatea Craiova U19 a obținut a treia victorie consecutivă pe teren propriu, iar acest lucru l-a mulțumit pe tehnicianul formației oltene. La finalul partidei de pe stadionul „Aripile”, Nelu Petrișor a concluzionat jocul cu Tâmpa Brașov. De asemenea, acesta s-a arătat încrezător într-un rezultat pozitiv cu Universitatea Cluj, în etapa viitoare.

„A fost o victorie muncită. Jucătorii s-au concentrat mai mult pe faza defensivă și au reușit să fie decisivi în fața porții. Am avut șansa să marcam și golul trei, care ar fi închis meciul, dar așa este în fotbal. Tot ce contează este că am obținut cele trei puncte și mergem încrezători la Cluj, în etapa următoare”, a declarat antrenorul juniorilor U19, Nelu Petrișor.

Trupa lui Bon, învinsă în prelungiri

La Under 17, Universitatea Craiova a avut un meci foarte greu cu formația brașoveană. A fost 3-2 în favoarea echipei de sub „Tâmpa”, care le-a produs oltenilor prima înfrângere din ultimele 5 etape.

Oaspeții au început mai tare jocul și au deschis scorul în minutul 8, prin Ionuț Roșu. Oltenii au trecut la conducerea jocului, dar prima parte a meciului s-a încheiat fără alte modificări pe tabelă.

Chiar dacă Universitatea era formația care căuta egalarea, tot oaspeții au izbutit să marcheze. Vadim Covaliuc a dus scorul la 0-2, iar victoria se îndepărta din ce în ce mai mult de trupa lui Dragoș Bon. În cele din urmă, Radu Pădurețu a redus din diferență pentru olteni, în minutul 61, pentru ca Antonio Miuțescu să egaleze în minutul 73. Pe fondul unei dominări totale a formației gazdă, Tâmpa Brașov a dat lovitura în minutele de prelungire. Vlad Țoiu a profitat de o neînțelegere în careul advers între portar și un fundaș central și a adus victoria echipei sale.

Pentru duelul cu ACS Kids Tâmpa Brașov, tehnicianul Craiovei, Dragoș Bon, a folosit următorul lot: Păusescu – Matei, Nețoiu, Firu, Ruican – Pădurețu, Croitoru, Mitru – Ursu, Popa, Miuțescu.

După acest eșec, Universitatea Craiova U17 a rămas pe poziția secundă în clasament, cu 38 de puncte.

Articol scris de Tibi Cocora

Citește și: Liga 3 / În sfârșit: Gilortul a înregistrat prima victorie!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS