0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / Universitatea II Craiova vrea victoria în fieful lui CSM Slatina

Liga 3 / Universitatea II Craiova vrea victoria în fieful lui CSM Slatina

Runda a 12-a din Liga a III-a, seria 3, programează şi derbiul oltenesc dintre CSM Slatina şi Universitatea II Craiova, două formaţii care îşi doresc promovarea, dar nu o spun cu voce tare. Confruntarea este programată vineri, de la ora 14.00, pe stadionul „1 Mai“.

Partida CSM Slatina – Universitatea II Craiova va fi arbitrată de o brigadă din Bucureşti, compusă din centralul Ionuţ Cătălin Ilie şi asistenţii Daniel Călin şi Andrei Dumitrescu. Observatori au fost desemnaţi Viorel Nicolescu (Videle) şi Elena Mușetoiu (Piteşti).

Ianovschi: Nu avem niciun derbi

Contactat de GdS, antrenorul grupării de pe malul Oltului, Mihai Ianovschi, a declarat că nu consideră acest meci un derbi.

„Nu avem niciun derbi, cel puţin nu este pentru mine şi pentru băieţii mei. Nu ştiu pentru alţii, dar noi avem un meci de campionat şi nimic mai mult. Nu avem probleme de lot şi toată lumea îşi doreşte un meci frumos, pe care, în mod normal, trebuie să-l câştigăm. Este doar etapa a 12-a şi în acest meci sunt puse doar trei puncte. Cine câştigă nu ia 9 puncte sau 12, ci doar 3. Campionatul este lung“, a comentat Mihai Ianovschi.

Iencsi: Jucătorii mei sunt învăţaţi să joace doar la victorie


Din tabăra Universităţii II Craiova, tehnicianul Adrian Iencsi acordă multă importanţă acestui joc.

„Pentru noi, orice meci este considerat un derbi. Jucăm împotriva unei echipe cu condiţii foarte bune de lucru. CSM Slatina are un lot cu jucători care au evoluat la nivelul Ligii a II-a şi care trage la promovare. Toate astea pe noi ne ambiţionează. Întotdeauna este o plăcere să joci împotriva unei echipe foarte bine organizate. Trebuie să ne aşteptăm la un joc foarte bun din partea jucătorilor mei. Avem ceva probleme de efectiv, dar ăştia care suntem tratăm orice meci cu maximă seriozitate. Jucătorii mei sunt învăţaţi să joace doar la victorie, dar e normal ca în anumite conjucturi să ne poată ajuta şi egalul, dacă eşti dominat de adversar. Noi vrem să dominăm şi să câştigăm“, a declarat Adrian Iencsi, pentru GdS.

Citeşte şi: SCM Craiova, victorie fără dubii în derbiul cu CSM Slatina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS