0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi: Stăm bine din punct de vedere mental

Mirel Rădoi: Stăm bine din punct de vedere mental

Selecționerul României U21, Mirel Rădoi, a trăit la intensitate maximă duelul cu Finlanda. Acesta a recunoscut că a avut emoții la început de meci, dar pe parcursul jocului elevii săi i-au arătat care este echipa mai bună. La finalul partidei pe pe stadionul „Anghel Iordănescu”, acesta și-a lăudat grupul și a vorbit despre următorul joc, cu Irlanda de Nord.

„Am avut emoții la început de meci și eram mulțumit și dacă s-ar fi terminat cu o victorie la limită, 1-0. Cred că a fost un meci interesant. Băieții au făcut un meci foarte bun, chiar dacă am început mai greu. Din păcate am luat gol rapid, dar mă bucur că am avut reacție imediat după. Acest lucru arată că stăm bine din punct de vedere mental. Pe lângă valoarea individuală a fiecăruia, jucătorii încearcă să își împingă limitele. Vor să devină din ce în ce mai buni. Sperăm să nu fie ceva grav la Rațiu. Vom găsi soluții, pentru că sunt sigur că în momentul de față toți jucătorii sunt pregătiți să intre pe teren”, a declarat Mirel Rădoi.

„În Irlanda vom avea un teren mult mai îngust și sperăm să nu plouă la fel ca astăzi. Urmărim jucători atât în străinătate, cât și în campionatul intern. Sunt jucători care o să plece la echipa mare, așa că trebuie să fim precauți”, a adăugat selecționerul.

Mirel Rădoi: În viitorul apropiat, poate se va gândi și Cosmin la el

De asemenea, selecționerul naționalei de tineret nu a neglijat performanța jucătorului Universității Craiova, Valentin Mihăilă, cel care a înscris toate cele patru goluri pentru România.

„Lui Mihăilă îi priește la Voluntari. În momentul de față este pe o pantă ascendentă, care arată determinare și atitudine, pe lângă realizările pe care le are. În viitorul apropiat, poate se va gândi și Cosmin la el”, a spus Mirel Rădoi.

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează și: România U21 – Finlanda U21 4-1 / „Magicul” Mihăilă i-a hipnotizat pe nordici

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS