6.2 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Elitelor U19 / Academia "Gică Popescu" s-a impus la pas cu Tâmpa

Liga Elitelor U19 / Academia „Gică Popescu” s-a impus la pas cu Tâmpa

-

Echipa de juniori U19 a Academiei „Gică Popescu” și-a respectat statutul de favorită. A câștigat meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu ACS Kids Tâmpa Brașov. A fost 3-1, la capătul unui meci controlat, cu multe ocazii de poartă. Confruntarea a contat pentru etapa a 19-a de la Liga Elitelor.


Craiovenii au deschis scorul rapid, prin Robert Buturoagă, cu un șut de la 25 de metri (‘2, 1-0).


„GP” a avut șansa desprinderii în minutul 14, când Ciupitu a scos un penalti. Din păcate, Mehedințeanu a executat prost, trimițând peste poartă.


Gazdele au izbutit golul doi înainte de pauză, prin Denis Drândă. Acesta a finalizat cu șut de la 14 metri la colțul din dreapta o acțiune a lui Diaconescu (’43, 2-0).

Oaspeții, ceva mai „obraznici” în atac


La reluare, Mehedințeanu a marcat un super gol, cu un șut de la 35 de metri, cu boltă. Traectoria mingii l-a păcălit pe portar, care a și alunecat în momentul în care a încercat să intervină (’47, 3-0).


Oaspeții au profitat de o relaxare a craiovenilor. Au redus din diferență prin Matei Grideanu, cu o reluare de la 6 metri (’52, 3-1).


Replica Academiei nu s-a lăsat așteptată. În primă fază, Daniel Tudor a lovit cu capul o minge venită dintr-un corner, de pe stânga, iar balonul a picat pe bara transversală (’72). Apoi Ciupitu a rămas singur cu portarul, l-a lobat, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă (’73).


Academia „Gică Popescu”: Alexandru Matei – Darius Boldu, Daniel Tudor, Andrei Mitrana, Florin Alexandru (’79, Denis Boldu) – Cristian Negreț, Alex Mehedințeanu, Denis Drândă (’79, Daniel Cosma), Robert Buturoagă (’87, Ion Păun) – Florin Ciupitu, Alex Diaconescu. Antrenor: Gică Barbu.


Tâmpa Brașov: Alex Olaru (’74, Dragoș Marcodeanu) – Radu Dobre, Rareș Sburcea, Bogdan Andrieș, Răzvan Graure – Răzvan Jomejlu (’84, Răzvan Flueraș) – Fabian Dumitraș (’74, Cosmin Cozovariu), Gabriel Marin, Robert C., Matei Grideanu – Andrei M. Antrenor: Vasile Tătănciuc.
Cartonașe galbene: Drândă ’39, Ciupitu ’45, Mitrana ’67, Mehedințeanu ’85 / Jomelju ’17.


Au arbitrat:
Constantin Olaru (Vâlcea) – Maria Mihai (Ștefănești), Ion Năfliu-Joița (Vâlcea); Marian Truță (Băbeni).

Citește și: Liga Elitelor U17 / Înfrângere pentru „GP” Craiova în fața Brașovului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Autoturism mistuit de flăcări pe Centura de Nord a...

Pompierii doljeni au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism, pe Centura de Nord, zona Tancodrom.

ȘTIRI GdS