-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – FC Voluntari, scor 2-1. Cicâldău și Bălașa au adus liniștea în Bănie

„U“ Craiova – FC Voluntari, scor 2-1. Cicâldău și Bălașa au adus liniștea în Bănie

-

Universitatea Craiova a reuşit să contabilizeze toate cele trei puncte din jocul de sâmbătă seară, de pe „Ion Oblemenco“, cu FC Voluntari, dar foarte greu. A fost 2-1 pentru băieţii lui Victor Piţurcă, rezultat ce i-a readus pe podium, cel puţin până la jocul dintre Viitorul şi FCSB.

Primă repriză a fost lamentabilă, de uitat. Alb-albaştrii nu şi-au creat nicio ocazie de gol, în timp ce ilfovenii au irosit trei, prin Costin şi Laidouni, ambele în minutul 39, şi Papazoglou (’40).

În cea de-a doua s-a lăsat cu fluierături şi apostrofări imediat după primirea golului din minutul 54. Atunci grecul Papazoglou a pus latul de la doi metri, ca la antrenament, la o centrare de pe stânga.

Goluri din faze fixe

Chiar dacă nu au jucat după o partitură clară, elevii lui Piţurcă au restabilit egalitatea graţie unei faze fixe, mai exact pe o execuţie superbă a lui Cicâldău dintr-o lovitură liberă din afara careului (’74). După gol, atacurile craiovenilor au continuat în valuri, dar fără finalitate. Totuşi a venit victoria şi asta tot în urma unei faze fixe, mai exact după un corner de pe stânga, executat de Mihăilă în centrul careului, de unde Mihai Bălaşa a reluat cu capul imparabil (’88).

Statistica jocului: posesie: 57% – 43%, ocazii de gol: 9-9, şuturi pe poartă: 3-3, şuturi pe lângă poartă: 6-6, lovituri libere: 15-17, cornere: 12-5, offsideuri: 2-1, aruncări de la margine: 24-16, intervenţii portar: 2-1, faulturi: 15-14, cartonaşe galbene: 1-2, atacuri: 110-92, atacuri periculoase: 106-55.

GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și momentele importante ale jocului, pe care le regăsiți mai jos.

Final de meci: Universitatea Craiova – FC Voluntari 2-1.

Galeria și-a arătat susținerea față de Victor Pițurcă, scandându-i numele.

Min. 90+1: schimbare la oaspeti: a intrat Țîră și a ieșit Lopez.

Min. 90: Laidouni a primit galben.

Min. 88, 2-1: goooolll Craiova: Bălașa a reluat imparabil cu capul de la 8 metri o centrare venită de pe stânga, din corner, de la Mihăilă.

Min. 86: Papazoglou a șutat puțin pe lângă poartă.

Min. 84: Roman a șutat departe de poartă dintr-o poziție bună.

Min. 83: galben pentru Ebralidze.

Min. 81: Craiova atacă în valuri. Ultima ocazie i-a aparținut lui Roman, care a reluat cu capul, peste poartă, o centrare a lui Mățel.

Min. 78: schimbare la Voluntari: a ieșit Gorobsov și a intrat Balaur.

Min. 77: Mățel a fost la un pas de o reușită superbă. A reușit să șuteze din drob, de la 25 de metri, mingea trecând puțin pe lângă bară.

Kin. 75: schimbare la Universitatea: a ieșit Mateiu și a intrat Ivanov.

Min. 74, 1-1: gooooollll Craiova: Alex Cicâldău a restabilit egalitatea cu un șut din lovitură liberă, de la 18 metri.

Min. 72: Cicâldău este trântit la pământ și solicita penalti, dar arbitrul lasă jocul să „curgă”.

Min. 68: publicul, și așa iritat, este provocat de oaspeți, care au început să tragă de timp.

Min. 59: Mateiu a șutat bine din afara careului, dar mingea a fost deviată în corner. Lovitura a rămas făra urmări.

Min. 57: schimbare la Universitatea: a iesit Zakaric și a intrat Mihai Roman.

Min. 54, 0-1: oaspeții au deschis scorul prin Papazoglou, care a pus latul de la trei metri la o centrare de pe stânga. Din tribune s-a scandat timid demisia.

Min. 52: jocul este anost, nicio ocazie de poartă nu a fost consemnată de la reluare.

Partida a fost reluată.

Pauză: Universitatea Craiova – FC Voluntari 0-0.

Min. 45: vom avea un singur minut de prelungire.

Min. 43: Cicâldau a șutat pe spațiul porții, dar mingea a fost prinsă fără probleme de Rîmniceanu.

Min. 42: schimbare la Voluntari: iese Costin și intră Ebralidze.

Min. 40: Papazoglou a ratat de putin ținta cu un sut de la 14 metri.

Min. 39: dublă ocazie pentru Voluntari, un cap al lui Costin respins de Popescu, apoi Laidouni nu a reusit să reia pe poartă de la 6 metri.

Min. 35: lovitură liberă de la 20 de metri pentru Universitatea. Bălașa a șutat dezamăgitor.

Min. 28: primul șut spre poartă al Craiovei i-a aparținut lui Andrei Ivan.

Min. 25: schimbare la Craiova: Ivan intră în locul lui Nițu.

Min. 23: Bălașa a căzut în careu și a solicitat penalti, dar arbitrul a lăsat jocul să continue

Min. 17: Craiova a beneficiatbde trei cornere consecutive, dar nu a pus în pericol poarta ilfovenilor.

Min. 14: Alex Vlad a șutat pe lângă poartă din lovitura liberă de la 16 metri.

Min. 13: Ferreira s-a ales cu galben după un fault în marginea careului mare.

Min. 12: șut pe lângă poartă a lui Bancu.

Min. 8: cele două echipe se tatonează și nu au reușit să-și creeze vreo ocazie de gol.

Partida a început.

Universitatea Craiova întâlnește astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe FC Voluntari. Confruntarea cu „lanterna roșie“ a Ligii I contează pentru etapa 21 și va fi transmisă în format live text de către GdS.

Ultimul meci pentru centralul Robert Dumitru

Disputa va fi arbitrată de Robert George Dumitru, din Sfântu Gheorghe. Acesta va fi ajutat la cele două linii de Imre-Laszlo Bucsi, tot din Sfântu Gheorghe, și Stelian Slabu (Brașov), respectiv rezerva Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe).

Cu ocazia acestei partide, arbitrul central Robert Dumitru se va retrage din activitate. Brașoveanul a bifat 182 de meciuri în Liga I. El a debutat pe prima scenă in 2001, la un meci Gaz Metan Mediaș – Steaua.

Observator CCA este delegat Augustus Constantin (Vâlcea), iar supervizor LPF a fost numit Ioan Bogdan (Arad).

Amza Pellea, omagiat de „lei”

Jucătorii celor două echipe vor intra însoțiți de copii din cadrul centrelor de plasament din Craiova.

De asemenea, alb-albaștrii vor afișa și un banner, cu mesajul: „Nea Mărine, nea Mărine, mă-ntreabă Jiul de tine”. În această săptămână, mai exact pe 12 decembrie, s-au împlinit 36 de ani de la moartea actorului Amza Pellea.

Formațiile de start:

UNIVERSITATEA CRAIOVA: 1. Laurențiu Popescu – 30. Alex Mățel, 33. Mihai Bălașa, 2. Tiago Ferreira, 11. Nicușor Bancu – 20. Goran Zakaric, 8. Alex Mateiu, 10. Alex Cicâldău – 22. Cristi Bărbuț, 38. Luis Nițu, 28. Vali Mihăilă.
Rezerve: 25. Andrei Marinescu – 18. Ștefan Vlădoiu, 26. Stephane Acka, 21. Antoni Ivanov, 15. Uros Cosic, 7. Mihai Roman, 9. Andrei Ivan.
Antrenor: Victor Pițurcă.

FC VOLUNTARI: 12. Victor Rîmniceanu – 89. Andraz Struna, 5. Julio Cesar Rodriguez Lopez, 3. Igor Armas, 23. Alex Vlad – 8. Ion Gheorghe, 25. Nicolas Gorobsov, 93. Aissa Bilal Laidouni – 98. Cristian Costin, 9. Athanasios Papazoglou, 11. Cristian Mihai Căpățână.
Rezerve: 1. Bojidar Mitrev – 28. Ionuț Balaur, 32. Milan Kocic, 17. Franco Signorelli, 99. Claudiu Bortoneanu, 44. Avlandil Ebralidze, 20. Cătălin Ștefan Țâră.
Antrenor: Cristiano Bergodi.

Astăzi jucăm în alb (Foto: ucv1948.ro)

Statistica, de partea „leilor“

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în principala competiţie internă. De nouă ori au câştigat oltenii, un joc s-a terminat cu victoria ilfovenilor, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.

Prima dispută a avut loc pe 28 august 2015, FC Voluntari – „U“ Craiova 1-2. 

Singrul succes din contul ilfovenilor: 13 decembrie 2015, „U“ Craiova – FC Voluntari 1-2.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 4 februarie 2017. Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la FC Voluntari cu 5-0. Golurile au fost înscrise de Rocha, Bancu, Băluţă și Ivan (dublă).

Unicul rezultat de egalitate s-a consemnat pe 22 septembrie 2017. A fost 1-1 în Bănie, marcatori fiind Alexandru Băluță / Alexandru Tudorie.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 27 august 2018, FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-5. Atunci au marcat Laidouni / Bancu – triplă, Kelic și Mitriţă.

În meciul tur din acest sezon, consumat pe 30 august 2019, Craiova s-a impus la Voluntari cu 2-1. Pentru ilfoveni a înscris Ebralidze, iar victoria oltenilor a venit în urma golurile înscrise de Mihăilă și Mihai Roman.

Mediile de vârstă:

„U“ Craiova – 24 ani şi 10 luni, a treia cea mai mică din campionat.
FC Voluntari – 25 ani şi două luni.

Citește și: Ivanov şi Piţurcă vor victoria cu Voluntari. Soarta lui Pigliacelli, tot mai „neagră“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS