0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAUDIO / Horaţiu Stănescu a făcut bilanţul campionatului judeţean la „Repriza de Sud“

AUDIO / Horaţiu Stănescu a făcut bilanţul campionatului judeţean la „Repriza de Sud“

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Dolj, Horaţiu Stănescu, a fost prezent astăzi la emisiunea „Repriza de Sud“. Acesta a vorbit despre turul campionatului de la Liga a IV-a. Conducătorul forului fotbalistic consideră că renunţarea la sistemul cu play-off şi play-out a fost benefică.

„Am reuşit să aliniem la start 16 echipe şi astfel am propus un campionat cu tur şi retur. Asta faţă de anii trecuţi, când, din cauza numărului mic de echipe înscrise la Liga a IV-a, 12 sau 14, se juca în sistemul tur-retur, plus play-off şi play-out/Cupa Ligii. Anul acesta am reuşit să ‘sensibilizăm’ mai multe echipe. Cea mai mare bucurie este că, până la terminarea turului, nu s-a produs niciun abandon. Menţionez că acest sistem pe care-l folosim ne avantajează şi din alt punct de vedere. Acela de a nu mai planifica, cel puţin în prima parte, etape intermediare“, a declarat Horaţiu Stănescu, la Radio Sud (97.4 FM).

Se bucură de concurenţa pentru primul loc

Conducătorul AJF Dolj se bucură că locul 1 este râvnit şi disputat de mai multe echipe. Acesta le consideră valoroase şi capabile să câştige barajul de promovare în Liga a III-a din vara viitoare.

„Avem un grup de cinci echipe care se vor lupta şi în retur pentru desemnarea câştigătoarei Ligii a IV-a. Există un grup de trei formaţii care stau liniştite. Ele oricând au putut să le încurce pe cele de pe primele locuri. Apoi vine grupul echipelor care luptă între ele pentru un loc mai bun. Vin cu menţiunea că avem şi o grupare care a făcut act de participare.

Jiul Podari scăpase după câteva etape în câştigătoare. Apoi am avut supriza ca o echipă nou intrată, Progresul Cerăt, să fie pe primul loc câteva runde. S-au mai rotit echipele pe primul loc. A mai trecut şi Dăbuleniul, şi Işalniţa la conducere, dar cea mai constantă a fost, într-adevăr, Podariul. Ne bucură foarte mult faptul că, aşa cum au fost organizate în ultimii ani campionatele la Liga a IV-a, am avut promovări la Liga a III-a din partea campioanelor Doljului. Sperăm să continuăm tradiţia şi în vara anului 2020“, a spus Stănescu.

„Din păcate, echipele nu reuşesc să strângă tot lotul de jucători etapă de etapă, pentru că intervin factorii economici. Unii au anumite locuri de muncă de unde nu pot pleca atunci când vor. Mă refer la poliţie, în armată sau la Jandarmerie. Asta chiar dacă unele meciuri se desfăşoară atât sâmbăta, cât şi duminica. Până la urmă, acolo sus, în clasament, sunt şi echipele care îşi permit să-şi organizeze două-trei antrenamente pe săptămână şi care reuşesc să ţină un nucleu de jucători ce se prezintă constant la la meciuri“, a completat şeful fotbalului doljean.

Se mândreşte cu „fluieraşii“

Un subiect delicat la acest nivel îl reprezintă arbitrajul. Horaţiu Stănescu a subliniat că Doljul a stat şi stă bine la acest capitol. A menţionat că în celelalte judeţe este un mare deficit de „fluieraşi“.

„Comisia Judeţeană de Arbitri a fost foarte exploatată, ca să spun aşa. Şi mai ales de mine. Stau toată ziua cu gura pe ei, tocmai pentru a asigura aceste arbitraje, care şi ele sunt aşa cum sunt. Putem să ne mândrim cu faptul că am reuşit la meciurile de Liga a IV-a să coborâm în iarbă şi arbitrii noştri FIFA sau de Liga I. Vorbim de Sebastian Colţescu, George Găman, Alina Peşu, chiar şi Omar Dumitrică până când a decis să se retragă. În nominalizez şi pe Viorel Flueran, dar mai sunt şi alţii. Pe de altă parte, la Liga a V-a am mai avut meciuri în care s-a întâmplat ceva şi un arbitru nu a putut să ajungă la meci. Din fericire, la noi sunt foarte mulţi observatori veniţi din arbitraj, aşa că s-a rezolvat problema.

Nu vreau să nominalizez, că nu-i frumos, dar sunt judeţe de pe lângă noi, care au găzduit meciuri la Liga a V-a cu un arbitru şi fiecare echipă a dat câte un asistent din rândul membrilor staff-ului. La meciurile de juniori, unde noi suntem foarte bogaţi ca număr de echipe, ne-am acoperit perfect. Asta în ciuda faptului că sâmbăta şi duminica ne sunt ‘răpiţi’, ca să glumesc puţin, arbitrii pentru jocurile de juniori republicani U19, U17 şi, mai nou, şi U16, respectiv U15. În plus, mai avem şi noi acele turnee de la Cupa Satelor sau de Interligă. Fac parte din programul FRF şi trebuiesc tratate cum trebuie. În plus, sunt AJF-uri din judeţele apropiate care ne solicită arbitri. Asta ca să elimine suspiciunile din derbiuri“, a explicat preşedintele AJF Dolj.

Ne-am menţinut trendul acesta de promovări


Horaţiu Stănescu s-a lăudat cu un nou val de promovări anul acesta în materie de „fluieraşi“:

„Claudiu Filip a promovat ca arbitru central la Liga a III-a şi Răzvan Tudor a promovat ca asistent la Liga a II-a. Este foarte aproape de promovare şi Nicuşor Resteanu pentru Liga a III-a. Este propus spre promovare la asistenţi prin programul ‘tinere talente’ şi Laurenţiu Anghel. Deci ne-am menţinut trendul acesta de promovări din ultimii ani“.

Clasament Liga a IV-a Dolj Mass:

Întreaga înregistrate a emisiunii „Repriza de Sud“ din această seară o găsiţi mai jos.

Repriza de Sud – 16 decembrie 2019

Citeşte şi: Echipele din Liga a IV-a Dolj iubesc golul. Vezi cum stau şi celelalte judeţe din Oltenia!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS