0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCum explică Pițurcă înfrângerea cu FCSB și unde crede că e „buba“

Cum explică Pițurcă înfrângerea cu FCSB și unde crede că e „buba“

Antrenorul Universității Craiova, Victor Pițurcă, nu a mai părut atât de afectat după înfrângerea cu FCSB, scor 0-2, ca în alte jocuri, semn că s-a „călit“.

„Aș fi vrut să nu mai apară greșelile personale, dar, din păcate, au fost și acum. Ni s-a mai întâmplat și la meciurile trecute. Nu a fost vorba de execuții, pentru că golul lui Man a fost după o acțiune frumoasă și o finalizare care impunea acolo, din acel unghi cu portarul. A fost o greșeală a lui Acka, dar meciurile așa se câștigă, pe greșelile adversarului în general, cam 75%. Așa s-a întâmplat și astăzi și ni s-a mai întâmplat și cu alte ocazii, deci nu este o noutate“, a spus Pițurcă.

„Vă imaginați că atunci când se accidentează unul dintre cei mai buni jucători ai tăi (Bancu – n.r.) ai o problemă. Dar asta nu înseamnă că am pierdut jocul din cauza asta. Nu știm sigur, dar se pare că ar fi vorba despre o ruptură la Bancu“, a adăugat antrenorul.

 Victor Pițurcă: Sistemul ofensiv nu și-a făcut datoria

Victor Pițurcă a admis că bilanțul nereușitelor din mandatul său este destul de mare și speră să „regleze“ lotul în această iarnă.

„Am foarte multe înfrângeri (cinci de când a venit – n.r.). Se pare că nu am imprimat un stil de joc adecvat echipei. Probabil că nu suntem pregătiți ca să ne dominăm adversarii. Am fi procedat mai bine dacă ne apăram și dacă am fi mers pe contraatac (în meciul cu FCSB – n.r.)… În sfârșit, asta e acum. Nu am niciun regret, pentru că indiferent cum ar fi fost tot așa aș fi abordat jocul. Cert este că am pierdut foarte multe puncte, pentru că nu am reușit să marcăm goluri. Chiar dacă au existat greșeli la fiecare partidă, totuși cred că sistemul ofensiv nu și-a făcut datoria. Dacă noi marcam goluri câștigam punctele puse în joc“, a subliniat Victor Pițurcă.

„Vom vedea ce vom schimba în această iarnă. Voi avea o discuție cu patronul echipei și vom vedea ce măsuri vom lua, dacă putem lua și… Ar fi culmea să fim în direcții opuse. Au fost speculații, am văzut, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. Dacă e să luăm o decizie o să o luăm împreună“, a comentat Piți.

Nu este de acord cu reacția galeriei de după meci

La finalul întâlnirii de pe Arena Națională, jucătorii Universității Craiova au mers, ca de fiecare dată, la galeria alb-albastră, care i-a însoțit în Capitală. Suporterii Științei nu au digerat ultimele evoluații și de această dată au întors spatele, apostrofându-i pe jucători.

„Păcat, nu se face așa ceva! Probabil că ei au fost foarte supărați, într-un fel au și dreptate. Trebuie să înțeleagă că fotbalul e fotbal și nu întotdeauna se întâmplă ca favoriții tăi să câștige, iar tu trebuie să fi lângă ei, indiferent ce se întâmplă“, a afirmat Victor Pițurcă.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS