11.7 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPavel Badea nu este surprins de refuzul lui Edi Iordănescu

Pavel Badea nu este surprins de refuzul lui Edi Iordănescu

Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a comentat, pentru GdS, ultimele noutăţi de la echipa de fotbal. „Samuraiul de pe Jii“ nu a părut surprins de refuzul primit de către conducătorii Universităţii Craiova din partea antrenorului Edi Iordănescu.

„Edi este sub contract cu o societate care are şi blocaj din partea lichidatorului judiciar. E destul de complicat să pleci în momentul în care firma este în insolvenţă. Să vedem cine vine antrenor sau dacă rămânem cu Corneliu Papură. Indiferent cine va fi e obligatoriu să accedem în play-off“, a explicat Pavel Badea.

Acesta ştie că presiunea va fi şi mai mare acum în privinţa meciului cu Gaz Metan Mediaş, programat vineri, 31 ianuarie 2020, de la ora 20.30, pe „Ion Oblemenco“.

„O să fie un meci foarte greu cu Mediaşul. Dacă îl câştigi ai şanse 90% să intri în play-off, iar ca să se întâmple asta mai ai nevoie de încă un punct, cu Iaşiul. E important ca aceste trei puncte să vină acum, cu Mediaşiul, nu după, pentru că eşti în bătaie directă cu ei. E un meci de şase puncte cum s-ar spune. Sper să reuşească victoria băieţii noştri şi să fim scutiţi de emoţii“, a opinat fostul mare fotbalist al Băniei.

Întrebat despre lupta pentru podium sau pentru titlu, marele vis al tuturor oltenilor, Pavel Badea a spus că Universitatea Craiova are nevoie de consecvenţă în rezultatele pozitive.

„Ca să fim acolo sus ne-ar trebui consecvenţă. Sau şi mai bine spus, trebuie să fie totdeauna rezultate bune. Ca să glumesc puţin, trebuie ca rezultatele bune să fie alternate cu rezultate şi mai bune. Asta ne-a lipsit în prima parte a campionatului“, a punctat Pavel Badea.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS