-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalS-a reunit şi Vediţa Coloneşti! Nume noi în staff-ul tehnic şi cel administrativ

S-a reunit şi Vediţa Coloneşti! Nume noi în staff-ul tehnic şi cel administrativ

În această dimineaţă şi-a reluat pregătirea şi Vediţa Coloneşti, cea de-a doua reprezentantă a Oltului de la Liga a III-a, seria 3. Antrenorul Boby Verdeş a strigat catalogul pe terenul sintetic din Bradu, localitatea vecină, informează Arena Olteană. La prima şedinţă de pregătire din 2020 s-au prezentat toţi componenţii din turul campionatului, excepţie făcând Cătălin Doman, plecat la CSM Slatina. Sub comanda lui Boby Verdeş s-au prezentat mai jucători tineri, pentru în probe.

Dacă în rândul lotului de jucători nu au apărut noutăţi certe, Boby Verdeş a reuşit să-şi completeze staff-ul tehnic. Astfel, Marius Savu este noul antrenor cu portarii de la Vediţa Coloneşti.

O noutate s-a consemnat în această iarnă şi la nivelul administrativ. Aici intră în discuţie Doru Alexe, care a devenit noul organizator de competiţii al Vediţei Coloneşti. El l-a înlocuit în funcţie pe Gheorghe Buliga.

Şase amicale pentru Vediţa Coloneşti în această iarnă

Vediţa Coloneşti se va pregăti în această iarnă pe plan local şi va susţine mai multe jocuri de verificare. Iată programul acestora:
-25 ianuarie: Academia Muscelul Câmpulung (la Bradu);
-12 februarie: CS Mioveni (la Mioveni);
-19 februarie: Unirea Bascov (la Bradu);
-22 februarie: CSM Slatina (la Slatina);
-26 februarie: CSO Filiaşi (la Bradu);
-29 februarie: Viitorul Dăeşti (la Bradu).

Aflată la prima experienţă în Liga a III-a, Vediţa Coloneşti a făcut un tur de campionat remarcabil. Gruparea din judeţul Olt a încheiat prima parte pe locul 6, cu 24 de puncte, dovedindu-se o „nucă tare“ în majoritatea partidelor susţinute.

Returul campionatului de la Liga a III-a va începe pe 7 martie. Vediţa Coloneşti va evolua la Calafat în compania echipei doljene Tractorul Cetate.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS