Andrei Ivan a fost omul meciului amical de astăzi, câștigat de Universitatea Craiova cu 3-1 în fața formației Karvina. „Jdechi“ a deschis scorul din penalti, apoi a „închis“ meciul cu un supergol. Ivan a mărturisit la final că se simte cel mai bine în partea stângă de atac, nu pe dreapta sau central.
„Am făcut un meci foarte bun, suntem mulțumiți că am câștigat. A fost bine pe stânga. Acolo am jucat doi ani, acolo îmi este locul. Sunt bucuros că am înscris astăzi și sper să marchez și în campionat. A fost un cantonament foarte bun. Ne-am pregătit foarte bine, chiar dacă am avut niște meciuri în care nu am câștigat. Trebuie să luăm fiecare joc în parte, să învățăm ceva din ele și când o să mergem în campionat să ne prezentăm foarte bine“, a spus Andrei Ivan.
Andrei Ivan face apel la suporteri
Atacantul Craiovei este deja cu gândul la meciul cu Gaz Metan Mediaș, primul din minireturul Ligii I.
„Trebuie să mergem acasă, să câștigăm cu Gaz Metan în campionat și să ne calificăm în play-off. Va fi un meci foarte greu, mai ales că va fi primul și va fi și acasă, dar sperăm să luăm cele trei puncte. Suporterii să vină în număr mare la meciul cu Gaz Metan Mediaș, pentru că nu o să-i dezamăgim“, a declarat Andrei Ivan.
Partida Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș este programată vineri, 31 ianuarie, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.
Citește și: VIDEO / Rezumatul amicalului Universitatea Craiova – Karvina, scor 3-1