Corneliu Papură, antrenorul Universității Craiova, a declarat că victoria cu Karvina, din amicalul de astăzi, a fost doar un joc de pregătire. Acesta a făcut și un scurt bilanț cu privire la munca depusă în Antalya, iar rezultatul îl mulțumește.
„A fost un meci de pregătire și nimic altceva. Este important că am terminat fără jucători accidentați, nu rezultatul în sine. Am avut ca obiectiv o pregătire cât mai bună din punct de vedere fizic, tehnic, tactic și suntem în regulă. Sunt mulțumit cum a decurs cantonamentul. În marea parte a lui ne-am pregătit bine, serios și trebuie să fim gata pentru începerea campionatului“, a declarat Corneliu Papură.
Corneliu Papură i-a răspuns lui Ivan pe modelul Pițurcă
Corneliu Papură i-a răspuns indirect lui Andrei Ivan, care spunea că se simte cel mai bine în partea stângă de atac. Răspunsul lui Papură a semănat izbitor cu cel al fostului principal, Victor Pițurcă, atunci când Ivan i-a prezentat dorința sa.
„Toți cei care au evoluat au făcut-o bine. Andrei Ivan este un jucător ce poate evolua oriunde pe cele trei posturi. Are o calitate foarte bună și poate să dea goluri indiferent că joacă în dreapta, în stânga sau în zonă centrală“, a spus Papură.
Întrebat care ar fi mesajul său pentru suporteri acum, înaintea primului joc, cu Mediaș, Corneliu Papură a spus: „Împreună vom câștiga!“.
Partida Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș este programată vineri, 31 ianuarie, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.
Citește și:
- VIDEO / Rezumatul amicalului Universitatea Craiova – Karvina, scor 3-1
- VIDEO / Andrei Ivan, explică golul superb cu Karvina: „A fost bine pe stânga!“
- Amical / Universitatea Craiova – MFK Karvina, scor 3-1. Ivan, omul meciului!