0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmical / Universitatea II Craiova a luptat bine în testul cu CS Mioveni

Amical / Universitatea II Craiova a luptat bine în testul cu CS Mioveni

Divizionara C Universitatea II Craiova a pierdut, scor 2-4 (2-1), amicalul susţinut astăzi, la prânz, în Argeş, în faţa echipei CS Mioveni. În ciuda faptului că puştii lui Adrian Iencsi şi Ionuţ Stancu au întâlnit a doua clasată din Liga a II-a, evoluţia lor a fost una de apreciat. Golurile Universităţii II Craiova au fost marcate de Ionuţ Popescu şi Remus Trancă.

De menţionat faptul că în cadrul acestui test s-a accidentat din nou mijlocaşul Robert Petre.

„Au condus ei cu 1-0, apoi noi cu 2-1, acesta fiind şi rezultatul pauzei. Ne-au egalat şi după am schimbat noi aproape toată echipa în minutul 65, am băgat copiii. Era normal ca adversarii să se impună ţinând cont de juniorii pe care îi aveam noi în teren. Am avut copii născuţi 2003, 2004. Sunt mulţumit, pentru că am susţinut un antrenament bun împotriva unei echipe bune de Liga a II-a. Sunt supărat însă pentru că ni s-a accidentat din noi Robert Petre. A acuzat din nou dureri musculare la piciorul cu probleme. Simte înţepături în spatele coapsei la fel ca în tur. Trebuie să vedem exact ce se întâmplă, pentru că nu-i ok“, a declarat antrenorul Adrian Iencsi, pentru GdS.

Universitatea II Craiova: Păuşescu – Vadassis, Cosmin Dobre, Briceag, Juncu – Ionuţ Popescu, Robert Petre (’20, Denis Guţă), Andrei Dobre – Olteanu, Trancă, Dragoş Popa. Au mai intrat: Poenaru – Enache, Piciu, Neţoiu, Niţuică, Croitoru, Mitru, Ciolacu, Cercel, Eduard Domnu.

Acesta a fost cel de-al doilea amical susţinut de „leuţi“ în această iarnă. În primul, „satelitul“ Ştiinţei a cedat în „Trivale“, scor 1-3 (1-1).

Următorul joc de verificare al Universităţii II Craiova va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul „Extensiv“. Acesta va fi în compania echipei Turris Oltul Turnu Măgurele (locul 5 în Liga a II-a).

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS