3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalVIDEO / Amical: CSO Filiaşi - Roşiori, 1-1. Vezi golurile şi concluzia lui Nae Constantin!

VIDEO / Amical: CSO Filiaşi – Roşiori, 1-1. Vezi golurile şi concluzia lui Nae Constantin!

-

Formaţia doljeană CSO Filiaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală susţinută astăzi, pe stadionul „Aripile“ din Craiova, în faţa echipei Sporting Roşiori. A fost un joc echilibrat, cu destul de puţine ocazii de poartă, mai ales în prima repriză.

Filieşenii au deschis scorul în minutul 74, pe un contraatac. Sabin Lupu a scăpat pe partea stângă, a pătruns în careu şi a şutat la colţul scurt, lovind bara. Mingea a sărit apoi la Adrian Nichifor, care, venit din spate, a pus latul de la circa 8 metri.

Teleormănenii au replicat printr-o fază fixă, în minutul 81. A fost o lovitură liberă de la circa 18 metri, poziţie centrală, executată sub bara transversală de Iulian Urâtu.

CSO Filiaşi, prima repriză: Dică (’30, Jianu) – Bălăceanu, Calu, Aurel Lupu, Luică – Duriţă, Poiana – Răzvan Vulpe, Negreţ, Creţu – Fotescu.
CSO Filiaşi, repriza a doua: Jianu (’60, Munteanu) – Stoicescu, Dina, Lupu, Almic – Armăşelu, Baciu – Gheorghişor, Nichifor, Sabin Lupu – Ghighilicea.

Sporting Roşiori: Priseceanu – Parghel, Seko, R. Stancu, Găeşteanu, Lolescu, Răducanu, Constantinescu, Curt, Marek, Diţu.
Au mai intrat: Gavriş – Urâtu, Sitaru, Epure, Ciobanu, Neaga, Moses, Marin.

Acesta a fost cel de-al treilea joc de verificare susţinut de CSO Filiaşi în această iarnă. În primele două, trupa lui Nae Constantin a înregistrat o înfrângere, 0-1 cu Pandurii, la Târgu Jiu, respectiv o victorie, 3-0 cu Vulturii Fărcăşeşti, la Rovinari.

S-a plecat în cantonament în Serbia

La finalul acestei întâlniri, antrenorul lui CSO Filiaşi, Nae Constantin, nu a fost prea mulţumit de evoluţia elevilor săi. El speră însă să regleze jocul în cadrul cantonamentului din Serbia, în care s-a plecat imediat după amicalul cu Sporting Roşiori. CSO Filiaşi va asuda la Donji Milanovac până pe 14 februarie. Miercuri, 12 februarie, de la ora 17.00, va susţine şi un joc amical în compania echipei ACS Hușana Huși, ocupanta locului 12 în Liga a III-a, seria 1.

„A fost un antrenament bun. Echipa a arătat la meciul ăsta şi lucruri bune, dar şi lucruri mai puţin bune. Din păcate lucrurile mai puţin bune au fost mai multe. Mai avem săptămâna asta de cantonament, plus alte trei până la începutul campionatului şi sperăm să ne punem la punct. Trebuie să ne prezentăm bine la primul meci oficial. Programul o să fie unul normal de cantonament, cu două antrenamente pe zi. Îmi doresc să lucrăm mult cu mingea, pentru că avem de pus la punct multe lucruri tactice. Deci nu o să fie nimic de speriat, din punctul meu de vedere. La momentul actual aceştia sunt jucătorii cu care plecăm la drum. Dacă ar mai apărea probabil un junior foarte bun, ar mai fi loc. Încercăm să scoatem maximum de la lotul pe care-l avem şi să facem meciuri cât mai bune“, a declarat Nae Constantin, pentru GdS.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Craiova rămâne din nou în frig. Cazanul care produce...

Craiova rămâne din nou în frig. Cazanul care produce...

ȘTIRI GdS