0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova / Corneliu Papură a rămas încordat și după victoria cu Viitorul

„U“ Craiova / Corneliu Papură a rămas încordat și după victoria cu Viitorul

Universitatea Craiova s-a impus la Viitorul cu 2-1 și și-a asigurat prezența în play-off, dar antrenorul său, Corneliu Papură, nu prea știe să zâmbească. Intervievat la finalul întâlnirii, Papură a declarat că se bucură de realizările echipei sale, dar că se gândește deja la partida de la Iași.

„Sunt trei puncte importante pentru play-off, dar noi vrem să continuăm așa până la sfârșitul campionatului regular. Sunt trei puncte pe care ni le-am dorit și am muncit din greu pentru ele. Cred că a fost un început de meci echilibrat. Și ei, și noi am avut posesie, dar ei au marcat primii, la prima șansă pe care au avut-o. Dacă nu mă înșel prima mare ocazie am avut-o noi, dar nici nu mai contează istoricul meciului acum. Cam asta trebuie să facă jucătorii mei, să nu reununțe niciodată. Dacă vrei să câștigi, trebuie să continui să crezi până la ultimul fluier al arbitrului“, a declarat Papură, pe un ton foarte serios.

I-a lăudat puțin pe Pigliacelli și Mihăilă

Corneliu Papură a vorbit puțin și despre jocul bun arătat de Mirko Pigliacelli și Valentin Mihăilă.

„Este un lucru bun că Pigliacelli s-a împăcat cu galeria la final. Nu cred că dacă vom avea rezultate bune, cu publicul vulcanic de la noi, de pe stadion, va putea să ne învingă cineva“, a spus Papură.

„Și când am debutat eu pentru Universitatea Craiova, la Astra, Mihăilă a dat tot un gol cu capul. Pentru mine nu e o surpriză! Îl cunosc de trei ani, de când era la echipa a doua și pot spune că este un jucător cu calități foarte bune. Este un fotbalist complet“, a completat antrenorul.

Corneliu Papură vrea victoria la Iași

Acesta nu s-a aruncat să vorbească despre titlu și a punctat că vrea victoria la Iași.

„Haideți să vedem ce facem cu Iașiul până să ne gândim la titlu. Orice meci este greu. Dacă noi continuăm să avem o atitudine bună cred că avem șansa să câștigăm. De noi depinde. Să vedem ce putem scoate de la acest meci. Nu mă preocupă alte echipe (în sensul că Dinamo nu prinde play-off-ul – n.r.). Cu siguranță ar fi fost un meci cu emulație, un meci al orgoliilor și cred că ar arătat altfel decât un meci între Craiova și o altă echipă. Cu siguranță asta“, a încheiat Corneliu Papură.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS