-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIaşi - „U“ Craiova / Cristi Bărbuţ: Venim după două victorii şi trebuie să o ţinem tot aşa

Iaşi – „U“ Craiova / Cristi Bărbuţ: Venim după două victorii şi trebuie să o ţinem tot aşa

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Cristi Bărbuţ, îşi doreşte foarte mult ca Universitatea Craiova să se impună şi la Iaşi, în confruntarea de sâmbătă, de la ora 20.00, contra lui Poli. Acesta ştie că misiunea nu va fi uşoară, dar crede că alb-albaştrii pot găsi drumul spre victorie.

„Trebuie să mergem concentraţi la Iaşi, să dăm totul pe teren şi să obţinem cele trei puncte. Venim după două victorii şi trebuie să o ţinem tot aşa. Va fi greu meciul de la Iaşi, pentru că ei vin după două înfrângeri şi sunt sigur că se vor motiva şi se vor concentra pentru acest meci. Sper să nu le dăm nicio şansă să înscrie sau să facă, din nou, Cristea un gol. Sper să câştigăm cele trei puncte. Este normal să fie o atmosferă bună în lot când legi două victorii, dar nu putem spune că ne gândim deja la titlu. Ne gândim doar la meciul care urmează. Ne dorim să obţinem şase puncte din cele două meciuri rămase de jucat din campionatul regular. După aceea vom vedea clasamentul. Este mult mai greu în play-off, pentru că întâlneşti echipele bune ale campionatului. Sper ca în acest sezon să obţinem cât mai multe puncte şi să ne clasăm cât mai sus. Până acum am trăit o poveste foarte frumoasă (cucerirea Cupei – n.r.) şi sper să mai urmeze şi alte trofee“, a declarat Cristi Bărbuţ.

Cristi Bărbuţ: Trebuie să muncim la fel şi să ne câştigăm locul în echipă

Cristi Bărbuţ a vorbit şi despre meciul trecut, când i-a centrat decisiv lui Mihăilă pentru golul doi, golul victoriei cu FC Viitorul. El a subliniat că nu ştie dacă reuşita aceea îl va propulsa titular cu Poli Iaşi şi a punctat că îi face bine concurenţa de la echipă.

„Am intrat bine în meciul cu Viitorul, am ajutat echipa să câştige şi normal că mă bucură acest lucru. Dar nu se schimbă nimic, trebuie să muncim la fel şi să ne câştigăm locul în echipă. Este benefică această competiţie şi cine intră pe teren trebuie să dea totul. Tot timpul sunt motivat, chiar dacă încep titular sau nu. La Viitorul toată echipa a câştigat, nu doar eu. Mi-am făcut treaba şi aşa voi face în continuare. Ca orice jucător îmi doresc să evoluez cât mai mult, mai ales la vârsta mea. Eu încerc să fac tot ce ţine de mine, să mă antrenez şi să dau totul pentru echipă“, a punctat Cristi Bărbuţ.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS