3.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAmicalul dintre Anglia și România se va disputa pe Villa Park

Amicalul dintre Anglia și România se va disputa pe Villa Park

Meciul amical dintre reprezentativele Angliei şi României, din data de 7 iunie, se va disputa pe stadionul Villa Park din Birmingham. Anunțul a fost dat de către Federația Română de Fotbal (FRF).

Arena are o capacitate de 42.000 de locuri şi găzduieşte partidele echipei de Premier League, Aston Villa. Va fi astfel prima confruntare dintre cele două reprezentative, în Anglia, în alt oraş în afara Londrei.

Meciul este programat la ora locală 18.15 (ora 20.15 în România).

Palmaresul în faţa Angliei este unul pozitiv. Din 11 întâlniri România s-a impus în trei. Alte şase s-au încheiat la egalitate, iar Anglia a câştigat de două ori.

Naţionala Angliei, pregătită de Gareth Southgate, s-a calificat la Campionatul European câştigând grupa din care au mai făcut parte Cehia, Kosovo, Bulgaria şi Muntenegru. A încheiat parcursul cu şapte victorii şi o înfrângere şi 37 de goluri marcate.

Citește și: Șoc în fotbalul european. Manchester City, exclusă doi ani din Liga Campionilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS