7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalVIDEO / Amical: CSO Filiași - CSM Slatina, scor 1-1. Vezi golurile și declarațiile!

VIDEO / Amical: CSO Filiași – CSM Slatina, scor 1-1. Vezi golurile și declarațiile!

-

Divizionarele C CSO Filiași și CSM Slatina au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală susținută astăzi, pe stadionul „Orășenesc“.

Prima repriză a fost pe contre și cu o posesie mai bună din partea oaspeților. La reuluare s-a pus mai mult osul la treabă și au apărut și golurile.

CSO Filiași a deschis scorul în minutul 60, prin Sabin Lupu. A fost o acțiune rapidă pe partea dreaptă, cu o centrare la 10 metri, de unde Sabin Lupu a reluat imparabil la colțul din stânga.

Gazdele au fost în avantaj doar 5 minute. Asta pentru că, la o fază care nu anunța nimic, Constantin Radu a reușit să centreze de pe dreapta, la colțul lung, de unde Rareș Deta a reluat cu capul sub bară (’65).

CSO Filiași: Jianu – Răzvan Vulpe, Calu, Aurel Lupu, Almic – Armășelu, Poiană – Negreț, Ghighilicea, Sabin Lupu – Fotescu. Au mai intrat: Dică – Luică, Gheorghișor, Duriță, Baciu, Pîrvuleasa, Bălăceanu. Antrenor: Nae Constantin.

CSM Slatina: Grecu – Constantin Radu, Cotigă, Manea, Demici – Dorin Toma, Grigore – David Oprescu, Necşulescu, Rareş Deta – Vlada. Au mai intrat: Ovidiu Popescu, Mircea Șcheau, Ceapă, Găină, Laurenţiu Ana şi Daniel Turlea. Antrenor: Mihai Ianovschi.

A fost ultimul test pentru ambele echipe

Acesta a fost ultimul test din această iarnă atât pentru CSO Filiași, cât și pentru CSM Slatina.

CSO Filiași a susținut șase jocuri de verificare până acum. Bilanțul indică o victorie, 3-0 cu Vulturii Fărcășești, trei remize, 1-1 cu Sporting Roșiori, 0-0 cu ACS Huşana Huş și 1-1 cu CSM Slatina, și două înfrângeri, 0-1 cu Pandurii Târgu Jiu şi 1-2 cu Vediţa Coloneşti.

CSO Filiași (locul 14 în C4) va debuta în retur pe 7 martie, de la ora 15.00, pe teren propriu. Elevii lui Nae Constantin vor primi vizita grupării gorjene Gilortul Târgu Cărbunești (locul 16 în C4).

La rândul său, CSM Slatina nu a cunoscut șecul. A înregistrat două victorii, cu 2-3 Pandurii Târgu Jiu şi 4-1 Unirea Bascov, şi trei remize, cu 1-1 CS Mioveni, 0-0 cu CSM Alexandria şi 1-1 cu CSO Filiaşi.

Trupa lui Mihai Ianovschi va evolua în  returul Ligii III-a, seria 3, sâmbătă, 7 martie, de la ora 15.00. Slătinenii vor juca pe terenul luui Sporting Roșiori, „lanterna roșie“.

Nae Constantin: Sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct

Antrenorul lui CSO Filiași, Nae Constantin, s-a declarat mulțumit parțial de joc. El crede că atunci când va avea tot lotul la dispoziție evoluția echipei sale va fi mult mai bună.

„Bun și rezultatul și consider că am făcut cam 65 de minute bune. Mai exact până în momentul în care a trebuit să fac schimbări. Ne-au lipsit patru jucători, accidentați, și probabil că vom face jocuri mult mai bune când o să fim în efectiv complet. Sper să am tot lotul valid cu Gilortul Târgu Cărbunești și să introduc cei mai în formă 11 jucători pe care îi avem. Sunt mulțumit cum ne-am pregătit în această iarnă. Sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct, dar o să avem timp să le repetăm și să iasă bine la meciurile oficiale“, a declarat Nae Constantin, pentru GdS.

Mihai Ianovschi: Lucrurile vor arăta altfel

De partea cealaltă, Mihai Ianoschi, tehnicianul grupării din Olt, a spus că este mulțumit de cum se prezintă echipa sa și așteaptă optimist reluarea campionatului.

„Am jucat pe un teren foarte bun și cu un adversar bun, care nu-și arată poziția în clasament. Am încercat să facem anumite reglaje în perspectiva începerii returului. Unele au ieșit, altele nu. Ce nu-mi place este faptul că am luat din nou gol pe o greșeală colectivă. Dar sunt convins că nu se va mai repeta și etapa viitoare“, a declarat Ianovschi, pentru GdS.

„Echipa a beneficiat de condiții extraordinare în această iarnă. Am făcut un cantonament excepțional. Am avut jocuri de pregătire în care am încercat să reglăm lucrurile. Am avut și astăzi câțiva jucători pe care nu i-am folosit… Săptămâna viitoare, la prima etapă, lucrurile vor arăta altfel“, a completat Mihai Ianovschi.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Olt: Explozie la o casă din Ghimpețeni. Două persoane,...

Pompierii Stației Stoenești și un echipaj SMURD au intervenit,...

ȘTIRI GdS