-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPAOK şi Xanthi, penalizate drastic de către Comisia de Disciplină a Ligii din Grecia

PAOK şi Xanthi, penalizate drastic de către Comisia de Disciplină a Ligii din Grecia

Clubul elen de fotbal PAOK Salonic a fost penalizat cu 7 puncte în campionat, informează Agerpres. Decizia a venit pentru că are acţionariat comun cu un alt club din prima divizie, Xanthi, a anunţat, astăzi, Comitetul de Disciplină al Ligii elene de fotbal.

La rândul său, Xanthi a fost penalizat cu 12 puncte ca urmare a acestei decizii. Fotbalul elen este afectat de multiple scandaluri care au determinat intervenţia guvernului şi a Uniunii Europene de Fotbal (UEFA).

În luna decembrie, Olympiakos Pireu, un alt mare club grec, l-a acuzat pe Ivan Savvidis, proprietarul lui PAOK, că ar deţine printr-un membru al familiei sale acţiuni la Xanthi. Asta este o practică ilegală şi pasibilă cu retrogradarea. Însă PAOK, campioana en titre, a negat orice conflict de interese. Mai mult, PAOK a calificat aceste acuzaţii drept „o înscenare“ orchestrată de Olympiakos.

PAOK şi Xanthi pot face apel la această decizie.

Din punct de vedere sportiv, această măsură o avantajează pe Olympiakos, care are 66 de puncte în campionat şi îşi măreşte avantajul. PAOK, a doua clasată, coboară de la 59 de puncte la 52 de puncte.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi vicepreşedintele FIFA, Greg Clarke, s-au aflat, recent, la Atena, pentru a-i ajuta pe oficialii Federaţiei de fotbal din această ţară să contureze planul de acţiune pentru revizuirea acestui sport.

Sportul-rege din Grecia a fost puternic afectat în ultimii ani de recesiunea economică, de probleme financiare şi de confruntări violente între suporteri. Mai multe partide din campionat şi din Cupă s-au disputat cu porţile închise.

De asemenea, şi prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis ar urma să aibă o întâlnire cu preşedintele FIFA, Gianni Infantino. Intenţionează să discute aspecte care ţin de îmbunătăţirea situaţiei fotbalului elen.

Mitsotakis a promis „reformarea“ fotbalului elen

De altfel, la finele lunii trecute, Mitsotakis a promis „reformarea“ fotbalului elen cu ajutorul UEFA şi a FIFA. Asta în urma diferendului care opune două dintre cele mai mari cluburi elene, Olympiakos Pireu şi PAOK Salonic. O comisie a recomandat chiar retrogradarea clubului din Salonic.

Savvidis şi patronul lui Olympiakos, Vangelis Marinakis, deţin mai multe trusturi media în care îşi întreţin rivalitatea.

În 2018, nemulţumit de o decizie a arbitrului, conducătorul lui PAOK, echipă antrenată atunci de Răzvan Lucescu, a intrat pe teren cu revolverul la vedere.

Citeşte şi: Antrenorul Cristi Piţiche vine astăzi la „Repriza de Sud“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS