-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova sistează activitatea la juniori şi închide porţile pe „Extensiv“

Universitatea Craiova sistează activitatea la juniori şi închide porţile pe „Extensiv“

Oficialii clubului Universitatea Craiova au emis un comunicat în care anunţă că se opreşte temporar activitatea la Centrul de Copii şi Juniori din pricina Covid-19. În ceea ce priveşte echipa secundă, trupa lui Adrian Iencsi va susţine meciul cu Unirea Bascov, şi nu numai, cu porţile închise.

„Având în vedere decizia Guvernului României pentru a preîntâmpina răspândirea virusului Covid-19, clubul Universitatea Craiova face următoarele precizări:
-Activitatea Centrului de Copii și Juniori se suspendă în totalitate până la data de 31.03.2020. NU vor mai avea loc ședințe de antrenament și NU se vor mai disputa meciuri.
-Jocurile pe care echipa a doua a Universității Craiova le va susține în perioada următoare se vor disputa cu porțile închise.
Vă mulțumim pentru înțelegere, urmând să revenim ulterior cu alte informații!“
, se arată în comunicatul Ştiinţei.

Universitatea II Craiova întâlneşte vineri, 13 martie, de la ora 15.00, pe stadionul „Extensiv“, pe Unirea Bascov. Disputa contează pentru etapa a 17-a din Liga a III-a, seria 3.
Înaintea acestei dispute, gruparea alb-albastră se regăseşte pe locul 5 în C3, cu 27 de puncte. Formaţia oaspete ocupă locul 7, cu 22 de puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS