2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPremier League, la un pas de suspendare. Mikel Arteta, depistat pozitiv

Premier League, la un pas de suspendare. Mikel Arteta, depistat pozitiv

​​Clubul londonez Arsenal a anunţat că antrenorul Mikel Arteta a fost testat pozitiv de coronavirus. Spaniolul a primit rezultatul joi seară, după ce a recunoscut că se simte rău.

„Este dezamăgitor, dar am făcut testul după ce m-am simțit rău. O să mă întorc la muncă în momentul în care mi se va permite”, a declarat Mikel Arteta.

„Sănătatea oamenilor noștri este prioritatea noastră”

Arsenal a anunțat că centrul de antrenamente din Colney a fost închis și că cei din personalul echipei care au intrat în contact cu antrenorul se vor autoizola.

„Ne așteptăm să fie vorba de un număr semnificativ de oameni din Colney, incluzând întregul lot și staff-ul, cât și persoane din Academia Hale End care au intrat în carantină ca măsură de precauție”, se arată în comunicatul celor de la Arsenal.

„Sănătatea oamenilor noștri și a publicului larg este prioritatea noastră și pe asta ne concentrăm acum. Gândurile noastre se îndreaptă spre Mikel, care este dezamăgit dar se află într-o stare bună de spirit. Ne aflăm într-un dialog activ cu toate persoanele abilitate pentru a rezolva situația într-un mod corespunzător și așteptăm să ne întoarcem la antrenamente și să jucăm în momentul în care ni se va permite”, a declarat Vinai Venkatesham, directorul general al clubului.

Callum Hudson-Odoi, primul jucător testat pozitiv de la Chelsea

De asemenea, coronavirusul a ajuns şi la echipa Chelsea, după ce jucătorul Callum Hudson-Odoi a fost testat pozitiv.

Toate persoanele care au fost în contact cu jucătorul, inclusiv întreaga echipă, antrenorii şi membrii stafului, vor intra la izolare pentru 14 zile.

„Deşi a fost testat pozitiv, Callum se simte bine şi abia aşteaptă să revină la antrenamente”, a anunţat clubul.

Citeşte şi: COVID-19 întrerupe şi spectacolul din Cupa Libertadores

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS