5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova a intrat în vacanță. Vezi comunicatul clubului!

Universitatea Craiova a intrat în vacanță. Vezi comunicatul clubului!

Noul virus Covid-19 s-a răspândit foarte repede în Europa, iar majoritatea campionatelor de fotbal au fost închise. De asemenea, și Federația Română de Fotbal a decis suspendarea tuturor competițiilor de fotbal până pe 31 martie, inclusiv meciurile din Liga 1.

Astfel, în urma acestei decizii, clubul Universității Craiova a transmis un comunicat prin care anunță care va fi programul echipei în viitorul apropiat, dar și perioada de vacanță a jucătorilor.

„Clubul Universitatea Craiova a decis să-și suspende activitatea începând de astăzi până pe 21 aprilie 2020, dată la care intenționăm să efectuăm un cantonament pentru a pregăti finalul de Play-Off sau noul sezon competițional, în funcție de deciziile ce se vor lua la nivel de organizator de competiție.

În funcție de evoluția situației pandemiei de COVID-19, data programată pentru reunire poate suferi modificări în sensul devansării sau amânării acesteia”, se arată în comunicatul clubului.

Universitatea Craiova propune reluarea campionatului în mai

Oficialii grupării Universitatea Craiova au emis un alt comunicat zilele trecute în care îşi exprimă dorinţa ca fotbalul din România să fie reluat la mijlocul lunii mai. Ei se justifică prin faptul că în felul acesta jucătorii nu ar mai fi bulversaţi de o eventuală întrerupere, după ce se va relua Liga 1 pe 31 martie, aşa cum a decis FRF.

„Clubul Universitatea Craiova propune reluarea campionatului începând cu data de 15 mai 2020. Este clar că această criză epidemiologică se află în România abia în faza de început, astfel încât data de 31 martie 2020 propusă pentru reluarea campionatului nu este fezabilă și ne vom trezi într-o succesiune de amânări, fapt ce nu ar permite o organizare riguroasă a activității.

Vom ajunge în situația în care jucătorii nu ar avea practic vacanță, ceea ce ar compromite performanțele lor, participarea cu succes în competițiile europene, precum și performanțele echipelor naționale. Amânarea până pe data de 15 mai 2020 ar permite acordarea unei minime perioade de odihnă și o organizare profesionistă a activității cluburilor de fotbal. Considerăm că orice zi de întârziere în luarea unei decizii în sensul celor de mai sus periclitează serios activitatea tuturor celor implicați în activitatea fotbalistică profesionistă din România“, se precizează în comunicatul Ştiinţei.

Citește și: Cupa Davis / România – Portugalia, în Grupa Mondială I

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS