0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUEFA pare să se fi decis în privinţa amânării Campionatului European din 2020

UEFA pare să se fi decis în privinţa amânării Campionatului European din 2020

Au început să apară indiciile care conduc spre ideea amânării Campionatului European din 2020. Presa din Danemarca susține că oficialii UEFA au anulat toate rezervările de la hotelurile din Copenhaga, făcute special pentru perioada desfăşurării turneului final (12 iunie-12 iulie).

Kevin Helsinghof, directorul comercial al unuia dintre hotelurile din Copenhaga, a explicat:

„Vă pot asigura că aproape toate camerele noastre au fost rezervate pentru EURO 2020. Însă toate aceste rezervări au fost anulate săptămâna trecută. Aceeași situație este peste tot în oraș, și la celelalte hoteluri. Rezervările au fost făcute cu mult timp în urmă. Le-au anulat săptămâna trecută, la fix pentru a nu suferi vreun fel de pierdere financiară. Este trist, e clar că se întâmplă ceva, altfel așa ceva nu ar fi avut loc. Economia este grav afectată din cauza acestui virus și nu ne referim doar la noi, ci la întreaga lume. Noi vom face tot posibilul să fim pregătiți dacă acest Campionat European se va ține“.

UEFA a anunțat oficial că va organiza o videoconferință astăzi, unde urmează să fie decisă soarta Euro 2020. Șefii forului continental iau în considerare să amâne turneul final.

Spaniolii de la AS scriu că Aleksander Ceferin, președintele UEFA, trebuie să ia în calcul o eventuală întârziere a turneului final. Debutul turneului final este programat la Roma, pe 12 iunie. Mai multe federaţii din Europa nu exclud posibilitatea unei eventuale amânări pentru vara anului 2021.

Citeşte şi: FIFA vrea să utilizeze „puterea fotbalului“ în lupta împotriva coronavirusului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS