0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEchipa lui Walter Zenga, Cagliari, va relua antrenamentele de luni

Echipa lui Walter Zenga, Cagliari, va relua antrenamentele de luni

Echipa italiană Cagliari a anunţat că de luni îşi va relua antrenamentele, în grupuri mici, în contextul pandemiei de coronavirus. Pregătirea se va efectua sub comanda antrenorului Walter Zenga, numit în funcţie pe 3 martie.

Lotul va fi împărţit în grupuri mici pentru a respecta recomandările de distanţare socială.

Italia este cea mai afectată ţară de coronavirus din Europa şi a doua la nivel global. Prima este China, cu 35.713 cazuri pozitive raportate miercuri şi 2.978 morţi.

Serie A a fost prima ligă din Top 5 care şi-a suspendat meciurile din cauza pandemiei.

„Cagliari Calcio anunţă că reluarea activităţilor sportive ale primei echipe a fost programată pentru luni, 23 martie. Sesiunile de pregătire vor fi ţinute prin împărţirea jucătorilor în grupuri, pentru a asigura o respectare corespunzătoare a regulilor de sănătate“, se arată în comunicatul clubului sard.

Totuşi, Asociaţia Fotbaliştilor Italieni (AIC) a indicat că echipele nu ar trebui să se antreneze în această perioadă.

„Am denunţat comportamentul unor cluburi deoarece vor ca jucătorii să se antreneze chiar şi în aceste zile. Jucătorii ar trebui să stea acasă în această situaţie“, a declarat preşedintele AIC, Damiano Tommasi.

Zenga, numit în locul lui Rolando Maran, nu a apucat însă să debuteze la Cagliari.

Cagliari ocupă locul 12 în Serie A, cu 32 de puncte adunate în 25 de meciuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS