0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLadislau Boloni, elogiat în presa belgiană. Vezi ce imagine și-a creat!

Ladislau Boloni, elogiat în presa belgiană. Vezi ce imagine și-a creat!

Ladislau Boloni, antrenorul român al echipei Royal Antwerp, a fost elogiat de fostul internaţional belgian Eric Van Meir într-un articol publicat de site-ul walfoot.be, informează Agerpres.

Van Meir a alcătuit un clasament al celor mai buni trei antrenori din campionatul Belgiei. Pe locul doi este cel pe care site-ul citat îl numeşte „inegalabilul Ladislau Boloni, ce reuşeşte isprăvi de vitejie cu Antwerp de două sezoane“.

„Parcursul său nu e deloc uşor. A fost sub presiune la Antwerp, dar sub conducerea sa, clubul s-a calificat fără emoţii în play-off şi a adăugat finala Cupei în programul său. Este adevărat că a avut câteva achiziţii foarte bune în luna august, dar i-a adus rapid pe toţi jucătorii pe calea cea bună şi asta n-a fost atât de simplu de făcut“, a declarat Van Meir.

Antwerp este pe locul 4 în campionat

Boloni o pregăteşte din vara lui 2017 pe Antwerp, pe care în sezonul trecut a readus-o în cupele europene după mai bine de 20 de ani.

Antwerp urmează s-o întâlnească pe FC Bruges în finala Cupei Belgiei, ce era programată iniţial pe 22 martie. După cum s-a anunţat astăzi, meciurile oficiale nu vor fi reluate în Belgia mai devreme de 1 mai. Cauza? Pandemia de coronavirus.

În topul lui Van Meir, pe primul loc este Philippe Clement, antrenorul lui FC Bruges, liderul din Pro League. El a fost campion în sezonul trecut cu Racing Genk. Pe locul trei se află Karim Belhocine, de la surprinzătoarea Charleroi.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS