0.1 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAdrian Mutu îl face pe Becali să tresară. Vezi cine este remarcatul selecționerului U21!

Adrian Mutu îl face pe Becali să tresară. Vezi cine este remarcatul selecționerului U21!

Selecţionerul naţionalei Under 21 a României, Adrian Mutu, a declarat, pentru Radio Toscana, citat de Agerpres, că Dennis Man, de la FCSB, va deveni „un mare campion“. Când i s-a cerut să remarce un jucător de perspectivă din echipa sa, Mutu a răspuns:

„Sunt mulţi dintre cei pe care îi antrenez, dar spun Dennis Man, de la FCSB. Ţineţi-l minte, deoarece eu cred că va deveni un mare campion“.

Mutu a nominalizat şi cea mai „emoţionantă“ partidă a sa la Fiorentina, una cu Bayern Munchen, în Liga Campionilor. Și-a reamintit, alături de fostul său coleg Sebastien Frey, „câte înjurături am tras după golul marcat de Robben la Florenţa“.

După carantină, Adrian Mutu trage o fugă la Florența

Fostul atacant al Fiorentinei din perioada 2006-2011 a mai spus că îi e dor de Florenţa, unde nu a mai ajuns de doi ani. În tot acest timp, Mutu a trăit în Emiratele Arabe Unite.

„Sunt nerăbdător să revin la Florenţa, imediat ce se va încheia carantina“, a subliniat Mutu.

Fostul internaţional român a avut cuvinte de laudă pentru antrenorul revelaţiei Atalanta Bergamo, Gian Piero Gasperini: „Nu e antipatic, ceea ce face e excepţional. În noua mea carieră studiez ceea ce a reuşit să facă la Atalanta“.

Mutu l-a lăudat şi pe tânărul Federico Chiesa, fiul fostului internaţional Enrico Chiesa: „Îmi place mult, cred că este un mare jucător. Sper că Fiorentina poate să-l ţină şi să construiască în jurul lui o echipă frumoasă“.

În cinci sezoane petrecute la Fiorentina, Mutu a disputat 112 partide şi a marcat 54 de goluri în Serie A, la care se adaugă 25 de partide şi 11 goluri în cupele europene.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS