Fosta legendă a fotbalului turc şi fostul portar al grupării FC Barcelona, Rustu Recber, a trecut prin momente grele după ce a fost infectat cu noul coronavirus. În vârstă de 46 de ani, Rustu a fost externat, după ce a stat 11 zile în spital, în stare critică, informează Mediafax. Soția legendarului portar turc a fost cea care a anunţat pe contul de Instagram că acesta a depăşit starea critică.
„Ce zi frumoasă. După 11 zile grele, soţul meu a ieşit din spital“, a scris soţia lui Rustu, Isil Recber.
Aceasta le-a mulţumit cadrelor medicale pentru ajutorul oferit atât soţului ei, cât şi oamenilor care sunt internaţi din cauza coronavirusului.
După ce a văzut îndeaproape clipele dificile prin care a trecut Rustu, Isil Recber i-a sfătuit pe oameni să stea acasă şi să renunţe la obiceiurile nesănătoase.
„Nu există niciun medicament direct în lupta contra coronavirusului, este o luptă între corpul uman şi virusul. Care este mai puternic”, a punctat soția lui Rustu.
Citește și:
- EXCLUSIV / Costel Torcea: Este foarte greu ca sportiv în această perioadă
- Silviu Lung jr. a ales viața în cantonament în locul celei de apartament