4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAnderlecht Bruxelles îşi reia antrenamentele începând de luni

Anderlecht Bruxelles îşi reia antrenamentele începând de luni

Echipa belgiană Anderlecht Bruxelles a anunţat că jucătorii care doresc îşi pot relua antrenamentele la centrul de pregătire al clubului. Asta la cererea antrenorului-jucător Vincent Kompany, informează Agerpres.

„Începând de luni, jucătorii sunt bineveniţi la Neerpede (unde se află centrul de antrenament al lui Anderlecht – n.r.) pentru şedinţe tradiţionale de pregătire, cu respectarea evidentă a măsurilor de siguranţă şi de igienă“, a precizat David Steegen, ataşatul de presă al clubului din Bruxelles.

„Nu este nicio obligaţie. Totul se face pe bază de voluntariat, iar jucătorii care nu se simt în siguranţă pot continua să lucreze acasă. Însă fiecare jucător prezent la Neerpede va păstra distanţa de siguranţă. Antrenorii vor conduce exerciţiile respectând distanţa socială. Vor fi antrenamente în principal fizice, dar şi cu mingea, spre exemplu în cazul portarilor. Toate materialele utilizate vor fi dezinfectate, înainte şi după fiecare şedinţă de pregătire. Jucătorii nu vor avea acces la vestiare, fiecare se va schimba şi va face duş la el acasă“, a detaliat Steegen.

Pandemia de coronavirus a făcut până în prezent 3.346 de victime în Belgia, doar în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 327 de decese, conform datelor prezentate sâmbătă de presa belgiană.

Citește și: Box / Cum crede Mike Tyson că ar fi arătat un meci cu Muhammad Ali. Vezi top 10 knockout-uri reușite de cei doi!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS