Peter Bonetti, fostul portar al echipei Chelsea Londra şi al selecţionatei Angliei, a încetat din viaţă la vârsta de 78 ani, după o lungă maladie, informează Agerpres.
Supranumit „The Cat“ (Pisica) pentru agilitatea sa, Bonetti a fost unul dintre jucătorii de bază ai formaţiei londoneze timp de 15 sezoane, în anii 1960 şi 1970. A câştigat o Cupă a Ligii (1965), o Cupă a Angliei (1970) şi o Cupă a Cupelor (1971), alături de gruparea de pe „Stamford Bridge“.
Component al selecţionatei Angliei care a cucerit titlul de campioană mondială în 1966, fără să dispute însă niciun meci la respectivul turneu final, găzduit de englezi, Bonetti a îmbrăcat de numai şapte ori tricoul Three Lions, unde a fost barat în mod succesiv de alte două nume de legendă, Gordon Banks şi apoi Peter Shilton.
Cariera sa internaţională a fost marcată şi de eliminarea Angliei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1970, în faţa Germaniei de Vest. Acest eşec i-a fost mult timp atribuit. Titular din cauza unei toxiinfecţii alimentare suferită de Gordon Banks, Bonetti a greşit la primele două goluri încasate de Anglia. Aceasta a fost învinsă în final cu 3-2 de germani, după ce a condus cu 2-0.
Portar-vedetă, Peter Bonetti, care avea deja un model de mănuşi cu numele său, nu a mai jucat de atunci niciodată pentru echipa naţională. A revenit sub steag ca antrenor al portarilor, după ce a ocupat acelaşi post şi la Chelsea.
Citește și: Kenny Dalglish, pozitiv la Covid-19, a părăsit spitalul. Vezi ce execuții avea „King Kenny“ când juca!