-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLask Linz, prima formație din Austria care și-a reluat antrenamentele

Lask Linz, prima formație din Austria care și-a reluat antrenamentele

Liderul ligii austriece de fotbal, LASK Linz, a devenit luni prima echipă din această ţară care îşi reia antrenamentele în timpul pandemiei de COVID-19. Jucătorii au fost împărțiți în grupuri mici, pentru a păstra măsurile de distanţare socială.

Austria a devenit prima ţară europeană care a relaxat restricţiile din timpul pandemiei, impuse pentru a împiedica răspândirea virusului. De asemenea, guvernul a dat voie miercurea trecută echipelor profesioniste să se antreneze din nou.

Conform regulilor guvernamentale, jucătorii de la LASK au fost împărţiţi în grupuri de câte şase jucători şi au stat la doi metri unii de alţii. Alte echipe austriece vor relua antrenamentele de marţi.

„Suntem bucuroşi să fim din nou pe gazon”, a declarat căpitanul lui LASK Linz, Gernot Trauner.

Bundesliga austriacă speră să reia competiţia la mijlocul lunii mai, chiar dacă toate meciurile din viitorul apropiat se vor juca fără suporteri.

„Este o situaţie complet nouă, începem de la zero. Ştim ce avem de făcut. Trebuie să respectăm distanţa de doi metri şi asta este o provocare. Este un sentiment plăcut şi cel mai important lucru pentru băieţi este să fie din nou pe gazon după o pauză de cinci săptămâni și jumătate. E o schimbare, dar cred că e bine acum. Am găsit soluţii potrivite’‘, a afirmat antrenorul formaţiei din Linz, Valerien Ismael.

LASK are un avans de trei puncte faţă de campioana RB Salzburg în Bundesliga austriacă. Din campionat au mai rămas zece etape.

Citește și: Glasgow Rangers, aproape de transferul definitiv al lui Ianis Hagi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS