4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalTrei cluburi din Italia îşi redeschid terenul pentru pregătirea jucătorilor

Trei cluburi din Italia îşi redeschid terenul pentru pregătirea jucătorilor

După cluburile Bologna şi Sassuolo, și Parma îşi va deschide la rândul său terenurile de antrenament exterioare jucătorilor care doresc să se întreţină fizic. Asta după ce autorităţile din regiunea Emilia-Romagna şi-au dat acordul, informează Agerpres.

Cluburile din Serie A au repetat unanim, vineri, dorinţa lor de a duce până la capăt campionatul în curs. O decizie a autorităţilor ar putea interveni în următoarele zile.

Oficial, antrenamentele nu sunt posibile decât începând cu data de 18 mai pentru sporturile colective şi de luni pentru disciplinele individuale.

Dar autorităţile din Emilia-Romagna (nord), vineri, apoi Campania (sud), sâmbătă, şi-au dat avizul favorabil unei deschideri a centrelor de pregătire chiar de luni, în contextul unor tensiuni între Statul central şi anumite regiuni privind ritmul de ridicare a restricţiilor, care începe luni.

În prima regiune, această decizie vizează patru cluburi din Serie A, Parma, SPAL Ferrara, Sassuolo şi Bologna. Campania este regiunea lui Napoli, unul din cele mai importante cluburi din Il Calcio.

Sâmbătă seara, Sassuolo şi Bologna au fost primele care au reacţionat, indicând că îşi vor deschide centrele de antrenament jucătorilor lor, urmate îndeaproape de Parma.

Vor fi restricții!

Sassuolo a precizat că pentru jucătorii care doresc vor fi accesibile doar terenurile în aer liber. Vestiarele, sala de pregătire fizică şi birourile vor rămâne închise.

Doar şase jucători s-ar putea antrena simultan, respectând distanţarea socială şi fără prezenţa staff-ului.

La rândul ei, Bologna a precizat că doar terenurile exterioare vor fi accesibile, începând de marţi.

La Parma, efectivul primei echipe va putea profita de centrul de antrenament „începând de săptămâna viitoare“, dar doar pe „bază de voluntariat“ şi pentru o „activitate fizică individuală“.

Napoli şi SPAL nu au reacţionat. Dar, conform presei, autorităţile din Campania şi-au dat acordul după solicitările formulate de cluburi.

O mărură similară ar putea fi luată şi de alte colectivităţi locale, între care Latium, regiunea Roma, ceea ce ar viza Lazio şi AS Roma.

Citește și: EXCLUSIV / A murit Margareta Oblemenco, soția „Tunarului“!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS