0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFRF susține că nu primeşte sume în plus de la UEFA din fondurile HatTrick

FRF susține că nu primeşte sume în plus de la UEFA din fondurile HatTrick

Federaţia Română de Fotbal precizează printr-un comunicat de presă că niciuna dintre cele 55 de asociaţii naţionale afiliate UEFA nu au primit şi nici nu au fost anunţate că vor primi vreun euro în plus faţă de sumele prevăzute anterior contextului pandemic prin programul HatTrick.

„Pe 27 aprilie 2020, UEFA a comunicat doar suspendarea parţială a condiţiilor de raportare pentru o parte din fondurile din programul HatTrick, dacă destinaţia acestora va fi schimbată. În prezent nu există un fond sau fonduri UEFA dedicate efectelor COVID-19 în fotbal şi nici plăţi cu această destinaţie specifică. FRF nu încasează niciun euro în avans. UEFA va livra aceeaşi sumă de bani la aceleaşi termene prevăzute anterior pandemiei“, se arată în comunicatul FRF.

FRF precizează că nu a utilizat vreodată, din 2014 până în prezent, şi nici nu va utiliza sume provenite din programul HatTrick pentru plata salariilor:

„Destinaţiile acestor fonduri au fost şi vor rămâne mereu susţinerea şi dezvoltarea fotbalului românesc. Amintim că FRF investeşte prin fondurile atrase din mediul privat şi de până la şase ori mai mulţi bani decât sumele oferite de UEFA pentru competiţii, loturi naţionale, dezvoltarea arbitrajului etc. Aceste realităţi pot fi verificate prin raportările anuale pe care FRF le face către forul continental“.

Preşedintele clubului Dinamo, Florin Prunea, afirmase că FRF a primit bani de la UEFA prin programul HatTrick. El susținea că forul ar trebui să ajute cu aceste sume echipele de fotbal afectate de criza pandemiei de COVID-19.

Citește și: EXCLUSIV / Călin Cojocaru: Pe noi ne avantajează să nu se reia Liga a II-a!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS