-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCristiano Bergodi: Sunt mândru că pot antrena Universitatea Craiova

Cristiano Bergodi: Sunt mândru că pot antrena Universitatea Craiova

După despărțirea de Corneliu Papură și refuzul primit de la fostul selecționer, Cosmin Contra, oficialii Universității au apelat la serviciile lui Cristiano Bergodi. Italianul a semnat astăzi cu Știința un contract valabil până în data de 30 iunie 2021.

În cursul zilei de astăzi, noul antrenor al alb-albaștrilor a luat primul contact cu publicul oltean și nu numai. Acesta a intrat live pe pagina oficială de Facebook a Universității Craiova și a vorbit despre venirea sa în Bănie, dar și despre obiectivele pe care le are cu noua sa formație.

„Am acceptat imediat oferta Craiovei. Ieri m-au căutat cei din conducere și am acceptat fără nicio ezitare propunerea. Știu că Universitatea Craiova este una dintre cele mai bune echipe din România. Sper din suflet să luăm titlul și cred că avem puterea necesară. Obiectivul este de a câștiga toate meciurile rămase din campionat și de a produce un joc plăcut. Cred că Universitatea poate prinde și grupele unei competiții europene, dar este mult prea devreme ca să vorbim despre asta. Jucăm pentru campionat fără doar și poate, pentru că sunt doar patru puncte până la CFR si este normal să ne gândim la primul loc. Mereu pot apărea surprize, mai ales că au trecut două luni și mulți jucători și-au iesit din formă. Este un mic campionat, cu opt meciuri rămase și trebuie să dăm 100% pentru a ne apropia de CFR Cluj, liderul momentului”, a declarat Cristiano Bergodi, noul tehnician al Științei.

Bergodi, încântat de tot ceea ce înseamnă Universitatea Craiova

Duelurile dintre Universitatea Craiova și FC Voluntari au fost extrem de disputate în perioada în care Bergodi antrena formația ilfoveană, iar acest lucru l-a subliniat și italianul. De asemenea, acesta a vorbit despre echipă, suporteri și cât de importantă este prezența lor la fiecare meci al Științei.

„Am jucat cu Voluntari vreo două-trei meciuri împotriva Craiovei și am pierdut greu. Cunosc marea majoritatea a jucătorilor, mai puțin pe cei care au venit în perioada lui Pițurcă, cum ar fi Cosic, Nistor. Lotul este unul bun. Jucătorii sunt de calitate și este normal să te gandesti sus. Corneliu Papură a făcut o treabă excelentă până acum aici. Am așteptări mari. Vreau să le împărtășesc experiența mea ca jucător și antrenor. Am ideile mele și vreau să le implementez. Echipele la care am fost au practicat mereu un fotbal plăcut, dar jocul bun nu este suficinet, ci trebuie și un rezultat pe măsură. Suporterii sunt minunați, pătimași, pasionați, creează o atmosferă frumoasă la fiecare meci. Pot spune că ei sunt al 12-lea jucător al echipei. De asemenea, sunt și exigenți, dar este normal, este fotbal și iubesc acest sport. Trebuie să menționez și faptul că toate conditiile sunt bune, iar organizarea este excelentă la toate compartimentele”, a menționat Bergodi.

Defensiv sau ofensiv, asta-i întrebarea

Experiența de la Voluntari nu a fost ultima din acest an pentru Cristiano Bergodi. Acum, datoria sa este să o conducă pe Știința spre titlul de campioană, atât de așteptat în Bănie. Noul antrenor al Craiovei a mărturisit care este stilul său de joc preferat și consideră că o lună este suficientă pentru ca jucătorii să ajungă din nou aproape de capacitata fizică maximă.

„Eu credeam că s-a terminat acest an competițional pentru mine, după Voluntari și speram ca în noul sezon să mă pot întoarce în România. Aici am lucrat mult și pot spune că România este a doua mea casă din 2005, când am venit pentru prima dată. Am luptat si la campionat și la retrogradare cu diversele echipe pe la care am fost. Acum, sunt mandru că pot antrena din nou în România si pe Universitatea Craiova.

Eu ca jucător am fost fundaș, dar asta nu înseamnă că stilul meu de joc este unul defensiv. Echipa oferă un joc ofensiv foarte bun, am observat asta, dar depinde foarte mult și de jucătorii pe care îi ai la dispoziție. Jucătorii fac un antrenor mare. Într-o lună putem recupera condiția fizică undeva pe la 80-90%. Echipa se antrenează deja, iar acest lucru mă bucură. Săptămâna viitoare voi ajunge în oraș, dar voi intra în carantină 14 zile. Voi fi alături de băieți, iar colegii mă vor ajuta cu informații. Vreau să le mulțumesc domnului Rotaru și celorlalți conducători că s-au gândit la mine”, a adăugat italianul.

În carira sa, Cristiano Bergodi a mai antrenat echipele Imolese, Sassuolo, Lazio (secund), Lecce (secund), Progresul București, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași, FCSB, Modena, Pescara, Brescia, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari.

Citește și: Cristiano Bergodi este noul antrenor al Universității Craiova!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS