0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalStadionul „San Siro“, propus pentru demolare. Va apărea o nouă „bijuterie“!

Stadionul „San Siro“, propus pentru demolare. Va apărea o nouă „bijuterie“!

Comisia regională pentru patrimoniu cultural din Lombardia nu a avut obiecţii legate de demolarea celebrului stadion „San Siro“, cunoscut oficial drept „Giuseppe Meazza“, pe care îşi dispută meciurile echipele AC Milan şi Inter Milano, potrivit unui document citat de Reuters.

Astfel a fost depăşit şi ultimul obstacol pentru demolarea legendarei arene, construită în 1926. Aceasta va fi înlocuită cu un stadion nou de 60.000 de locuri, notează Agerpres.

Cluburile AC Milan, deţinut de fondul american Elliott, şi Inter Milano, care aparţine companiei chineze Suning, au depus o cerere comună anul trecut pentru ridicarea unui nou stadion în zonă.

Noua arenă este elementul cheie al unui plan imobiliar mai vast, de 1,2 miliarde de euro, în zonă, care include demolarea aproape tuturor vechilor instalaţii.

Deşi aprobarea venită din partea Comisiei de patrimoniu cultural nu este decizia finală în acest proiect, ea reprezintă un pas important în implementarea planului.

Potrivit opiniei autorităţii municipalităţii din Milano, care este proprietara stadionului, arena nu are o semnificaţie arhitecturală care să împiedice demolarea sa. În urma mai multor renovări, a rămas doar o mică parte din stadionul construit în 1926.

Cluburile şi municipalitatea discută de luni bune pentru a găsi un acord în privinţa planurilor de înlocuire a arenei, supranumită „Scala del Calcio“, cu referinţă la celebra clădire a operei din Milano.

Reprezentanţii primăriei, inclusiv primarul Giuseppe Sala, au contestat în mod repetat planurile de demolare a stadionului. Cluburile au modificat proiectele iniţiale conform cărora întregul stadion era pus la pământ. Planurile actuale prevăd demolarea celei mai mari părţi a stadionului, dar păstrarea unei embleme a vechii arene, în jurul căreia cluburile să ridice noile instalaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS