Premier League a autorizat astăzi efectuarea a cinci schimbări pe meci pentru fiecare echipă până la încheierea sezonului 2019-2020 al campionatului de fotbal al Angliei. Acesta a fost întrerupt în luna martie din cauza pandemiei de Covid-19 şi se va relua în această lună.
Premier League urmează astfel exemplul Bundesligii. Liga Germană de Fotbal (DFL) a permis luna trecută echipelor din Bundesliga să facă până la cinci schimbări pe meci în loc de trei, pentru restul sezonului. În mai, International Board (IFAB), garantul regulilor jocului de fotbal, a modificat prevederile, dar a lăsat la dispoziţia organizatorilor competiţiilor decizia privind momentul implementării.
De asemenea, cluburile din Premier League vor putea avea nouă jucători pe banca de rezerve, în loc de şapte, notează Agerpres.
Premier League se va relua pe 17 iunie cu două restanţe, Manchester City – Aston Villa şi Arsenal – Sheffield United. Weekendul următor, între vineri 19 şi luni 22, va avea loc prima din cele nouă etape rămase.
Premier League a anunţat miercuri că 13 persoane au fost testate pozitiv la noul coronavirus.
Echipele din Premier League au fost autorizate să dispute meciuri amicale, cu respectarea unor protocoale sanitare stricte, în cadrul pregătirilor pentru reluarea sezonului.
Coitește și: Exclusiv / Nae Constantin, mulțumit de experiența avută la CSO Filiași