-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 / Dan Nistor a contribuit la plecarea lui Florin Prunea de la Dinamo!

Liga 1 / Dan Nistor a contribuit la plecarea lui Florin Prunea de la Dinamo!

Fostul portar Florin Prunea (51 de ani) nu mai este preşedintele FC Dinamo, după ce nu şi-a prelungit contractul care a expirat sâmbătă. Prunea a explicat că a luat decizia încă din momentul în care patronul Ionuţ Negoiţă l-a vândut pe Dan Nistor la Universitatea Craiova.

„Contractul meu s-a terminat sâmbătă. De la băieţi mi-am luat la revedere. Nu am putut să fiu în contact cu ei, pentru că ştiţi foarte bine ceea ce s-a întâmplat. De la colegii mei, vineri după-amiază am avut o întâlnire şi le-am mulţumit pentru colaborare tuturor. Le-am urat succes şi i-am asigurat de sprijinul meu în orice moment. Dacă pot să ajut cu ceva. Lucrurile erau clare de foarte mult timp, din momentul în care m-am opus transferului lui Nistor. De atunci era clar că nu mai putem să fim pe aceeaşi lungime de undă. Consider şi acum că a fost una din marile greşeli de manageriat ale clubului nostru, vânzarea căpitanului echipei pe suma care s-a vândut. Lucru confirmat şi de partea sportivă, pentru că de când a plecat el, din păcate… Pe lângă partea sportivă, suma a fost ridicolă“, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport.

Are de primit 45.000 de euro

Prunea a dat în judecată clubul Dinamo, pentră că nu şi-a primit salariul de foarte multe luni.

„Am avut o discuţie înainte de a pleca cu avocatul clubului, în care am încercat, aşa, o înţelegere pe cale amiabilă. E urât să ne dăm în judecată şi să ajungem în instanţă. Avocaţii se ocupă, le-am dat documentele. E vorba de drepturile financiare pe perioada în care am activat. Aş fi vrut să ajung la o înţelegere pe cale amiabilă, aşa era normal. Nu regret perioada petrecută la Dinamo, dar am picat într-un ‘război civil’ care nu era al meu. M-am simţit folosit şi asta mă doare, în rest ştiam unde vin“, a explicat Florin Prunea, care activa la cârma lui Dinamo din 11 iunie 2019.

Salariul lui Prunea la Dinamo era de 5.000 de euro pe lună şi ar avea de primit restanțe de 45.000 de euro.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS