Real Madrid s-a impus joi seară, cu scorul de 3-0, pe stadionul „Alfredo Di Stefano“, în fața formaţiei CF Valencia. A fost meciul care a „închis“ etapa 29 din LaLiga.
Gazdele au început bine meciul, dar ocaziile importante din prima repriză au aparținut oaspeților. „Liliecii“ au avut un gol anulat pentru offside și o bară, ambele semnate de Rodrigo.
„Galacticii“ au revenit de la cabine deciși să tranșeze victoria și asta s-a și întâmplat.
Atacantul francez Karim Benzema a reuşit o dublă pentru învingători, în minutele 61 şi 86.
Internaţionalul spaniol Marco Asensio şi-a trecut la rândul său numele pe tabela de marcaj, în minutul 74, reuşind să înscrie la doar 30 de secunde după introducerea sa. Asensio a revenit cu această ocazie în competiţie după o pauză forţată de 330 de zile, în urma unei rupturi de ligamente la genunchiul stâng.
Toate golurile au fost frumoase, vezi rezumatul video!
După acest succes, Real Madrid, ocupanta locului secund în clasament, s-a apropiat la două puncte de liderul FC Barcelona. Gruparea blanco ar putea trece chiar pe primul loc în runda viitoare, dar se impune luni seară, de la ora 23.00, pe terenul echipei Real Sociedad. Asta cu condiția ca în această seară, Barca să piardă pe terenul grupării FC Sevilla, de la ora 23.00.
LaLiga, rezultatele etapei 29:
Luni, 15 iunie: Levante – FC Sevilla 1-1, Betis Sevilla – Granada 2-2.
Marţi, 16 iunie: Villarreal – Mallorca 1-0, Getafe – Espanyol Barcelona 0-0, FC Barcelona – Leganes 2-0.
Miercuri, 17 iunie: Valladolid – Celta Vigo 0-0, Eibar – Athletic Bilbao 2-2, Osasuna – Atletico Madrid 0-5.
Joi, 18 iunie: Alaves – Real Sociedad 2-0, Real Madrid – CF Valencia 3-0.
Clasament:
1.Barcelona 64 puncte
2.Real Madrid 62
3.Sevilla 51
4.Atletico Madrid 49
5.Getafe 47
6.Real Sociedad 47
7.Villarreal 44
8.Valencia 43
9.Granada 42
10.Bilbao 39
11.Levante 35
12.Alaves 35
13.Osasuna 35
14.Betis 34
15.Valladolid 33
16.Eibar 28
17. Celta Vigo 27
18. Mallorca 25
19. Espanyol 24
20. Leganes 23
Etapa viitoare:
Vineri, 19 iunie – ora 20.30: Granada – Villarreal, Mallorca – Leganes; ora 23.00: Sevilla – Barcelona.
Sâmbătă, 20 iunie – ora 15.00: Espanyol – Levante; ora 18.00: Bilbao – Betis; ora 20.30: Getafe – Eibar; ora 23.00: Atletico Madrid – Valladolid.
Duminică, 21 iunie – ora 15.00: Celta Vigo – Alaves; ora 20.30: Valencia – Osasuna; ora 23.00: Real Sociedad – Real Madrid.
Citește și: „U“ Craiova – Astra / Cristiano Bergodi: „Ar fi super să începem cu dreptul campionatul“