Universitatea Craiova a reușit să-și facă suporterii fericiți. Gruparea din Bănie s-a impus, scor 3-2, în Gruia, în fața lui CFR Cluj. Partida a contat pentru runda 5 din play-off-ul Ligii 1. În urma acestui succes, Universitatea Craiova se află la un punct în spatele liderului și lupta pentru titlu continuă.
In etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua tot în deplasare și tot în Ardeal, dar contra lui Gaz Metan Mediaș. Meciul este programat pe 3 iulie, de la ora 20.00. La rândul său, CFR Cluj va juca pe terenul Astrei, pe 5 iulie.
Clasament play-off:
GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și cu momentele importante, pe care le regăsiți mai jos.
Final: CFR Cluj – „U“ Craiova 2-3.
min. 90: Traore a primit galben.
min. 89: schimbări la CFR: au intrat Traore și Chipciu, au ieșit Bordeianu și Omrani.
min. 87, 2-3: Gooool Craiova: Cicâldău l-a învins pe Arlauskis cu un șut de la 10 metri, după o pasă a lui Mihăilă.
min. 83: Dan Petrescu a primit cartonaș galben.
min. 82: dublă schimbare la Craiova: intră Cosic și Vătăjelu, ies Bălașa și Vlădoiu.
min. 74: schimbare la Craiova: Ivan este înlocuit cu Bărbuț.
min. 71: schimbare la Craiova: Gustavo a intrat în locul lui Nistor.
min. 70, 2-2: Vinicius a profitat de marcajul larg făcut de Bălașa și a reluat imparabil cu capul
min. 60, 1-2: Deac a redus din diferență cu un șut de la 15 metri, după un marcaj slab al lui Bancu.
min. 59: schimbări la CFR: Petrila l-a înlocuit pe Itu, iar Rondon a intrat în locul lui Djokovic.
min. 58: Mihăilă l-a încercat pe Arlauskis cu un șut puternic, dar portarul a apărat
min. 55, 0-2: Andrei Ivan l-a servit excelent pe Mihăilă, care l-a lobat pe Arlauskis ieșit în întâmpinare.
min. 54: Bălașa a primit galben după o intrare la Omrani.
Partida a fost reluată.
Universitatea Craiova a etalat un joc bun, spre foarte bun în prima repriză din Gruia. Ab-albaștrii s-au apărat atent, nu au riscat, au fost periculoși pe contraatac și au marcat un gol extrem de important prin Koljic.
Iată ce spun cifrele din prima repriză:
min. 45+3 – pauză: CFR Cluj – „U“ Craiova 0-1.
min. 39: Arlauskis l-a blocat cu un reflex incredibil pe Bălașa.
min. 38: ocazie incredibilă a lui Koljic: i-asuflat mingea lui Burcă, a pătruns în care, dar a șutat în picioarele lui Arlaudskis.
min. 31: schimbare la CFR: Costache îi lasă locul în teren lui Păun.
min. 28: ocazie mare pentru CFR: o minge bâlbâită de defensiva olteană a fost reluată în bară de Itu, apoi mingea a fost reluată peste poartă de Omrani.
min. 25: Cicâldău a reluat slab cu capul, de la 10 metri, o centrare venită de pe stânga.
min. 30: Pigliacelli a scos excelent o lovitură de cap a lui Vinicius de la 7 metri, venită după un corner executat de pe stânga de deac.
min. 19: Mihăilă se grăbește și șutează de la 20 de metri, pe lângă butul din dreapta al porții.
min. 17: Costache reia cu capul peste poarta lui Pigliacelli.
min. 13: Djokovic a șutat imprecis de la mare distanță.
min. 12: Craiova își sufocă adversara. Nistor a fost la un pas de 0-2, dar Arlauskis s-a opus la șutul mijlocașului Științei.
min. 10, 0-1: gooolll Craiova: Elvir Koljic l-a executat pe Arlauskis cu un șut de la 17 metri.
min. 8. Koljic este prins în offside, într-o poziție excelent.
min. 6: Costaches-a ales cu un cartonaș galben pentru simulare, după un contact cu Vlădoiu.
-Stephane Acka se află la partida cu numărul 100 în Liga 1.
min. 2: Mihăilă „bărbierește“ o minge venită din stânga.
Partida a început.
Universitatea Craiova întâlnește astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, pe CFR Cluj. Derbiul cu liderul Ligii 1 contează pentru etapa 5 din play-off și pentru întreg campionatul de altfel. Alb-albaștrii nu au decât varianta victoriei în „Gruia“ dacă mai vor să păstreze șanse pentru marele vis: cucerirea titlului.
Disputa din Ardeal va fi arbitrată de Istavan Kovacs (Carei), ajutat de Vasile Marinescu (București) și Mircea Orbuleț (București). Al patrulea oficial va fi Florin Ovidiu Mazilu (Sateu Mare). Observator din partea CCA a fost desemnat Ioan Onicaș (Zalău).
GdS vă va ține la curent cu evoluția scorului și momenteole importante din joc.
Formațiile de start:
CFR Cluj: 87.Gledrius Arlauskis – 4. Cristi Manea, 55. Nascimento, 3. Andrei Burcă, 45. Camora – 94. Cătălin Itu, 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic – 10. Ciprian Deac, 9. Omrani, 18. Valentin Costache.
Rezerve: 89. Otto Dindrich – 13. Denis Ciobotariu, 92. Mike Cestor, 28.Ovidiu Hoban, 27. Alex Chipciu, 7. Adrian Păun, 62. Claudiu Petrila, 99. Rondon Fernandez, 90. Lacina Traore.
Antrenor: Dan Petrescu.
„U“ Craiova: 13. Mirko Pigliacelli – 18. Ștefan Vlădoiu, 33. Mihai Bălașa, 26. Stephane Acka,11. Nicușor Bancu – 16. Dan Nistor, 8. Alex Mateiu, 10. Alex Cicâldău – 9. Andrei Ivan, 19. Elvir Koljic, 28. Vali Mihăilă.
Rezerve: 1. Laurențiu Popescu – 5. Bogdan Vătăjelu, 15. Uros Cosic, 21, Antoni Ivanov, 14 Kamer Qaka, 17. Ștefan Baiaram, 22. Cristi Bărbuț, 20. Gustavo Vagenin, 38. Luis Nițu.
Antrenor: Cristiano Bergodi.
Ardelenii pornesc favoriți
Gruparea ardeleană este neînvinsă în ultimele 10 meciuri de campionat, interval în care a înregistrat 7 victorii, 3 remize şi doar un sinur gol încasat. Mai mult, pe teren propriu nu a mai pierdut din 2 septembrie 2018, CFR-Viitorul 1-2. Au urmat 20 de succese şi 9 egaluri.
Palmaresul oltenilor în ediţia curentă din postura de vizitatori cuprinde 5 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 6 înfrângeri. 10 dintre cele 17 victorii bifate de „U“ Craiova în întreg sezonul actual au fost reuşite la un gol diferenţă.
56 de goluri a marcat CFR în cele 30 de meciuri din sezonul în curs, cele mai multe dintre toate competitoarele. 27 dintre ele au fost reuşite în prima repriză.
Oltenii au primit cel puţin un gol în 25 dintre cele 30 partide din ediţia actuală, capitol la care gazdele au adunat 19 jocuri fără gol încasat.
11 ocazii de gol / meci este media înregistrată de „U“ Craiova în cele 4 jocuri din play-off. Este cea mai bună dintre toate cele 6 competitoare (CFR – 8 ocazii de gol / meci).
După 30 de runde disputate de cele două, CFR este echipa din Liga 1 cu cele mai puţine galbene încasate, doar 56. „U“ Craiova este singura cu zero în dreptul eliminărilor.
Meci decisiv pentru acest sezon
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 20 de ori în principala competiţie internă. De 8 ori au câştigat clujenii, de 6 ori s-au impus craiovenii, iar alte 6 jocuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu CFR gazdă: 10 jocuri – 5 victorii CFR Cluj – 3 remize – 2 succese „U“ Craiova. Primul meci a avut loc pe 7 decembrie 2014, CFR Cluj-U Craiova 0-0.
Ardelenii erau antrenaţi la vremea respectivă de Francisc Dican, în timp ce pe banca oaspeţilor se afla cuplul Emil Săndoi – Sorin Cârţu.
Întâiul succes din contul Craiovei a venit în ultima rundă a ediţiei 2014/2015, pe 30 mai, 3-0 pe „Extensiv“, marcatori Bawab – dublă şi Alex Băluţă. Victoria i-a urcat pe alb-albaştri un loc în clasamentul final, până pe 5. CFR avea să termine sezonul pe 3.
Cea mai recentă întâlnire directă: 23 februarie 2020, U Craiova-CFR Cluj 0-2, marcatori Mario Rondon şi Cristi Manea.
Mediile de vârstă: CFR Cluj – 27 ani şi 11 luni, a doua cea mai mare din campionat; U Craiova – 25 ani şi 6 luni.
Citește și: CFR Cluj – „U“ Craiova | Cristiano Bergodi: Avem un respect pentru CFR, dar nu ne este frică